sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Prima reabilitare integrală a Laboratorului de analize de la SJU Slatina, la final

Laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina a fost modernizat integral. Lucrările începute anul trecut au fost finalizate, iar Laboratorul de analize medicale este acum la standarde europene. Medicii care lucrează aici spun că este prima renovare amplă în acest spaţiu de la construirea unităţii medicale în această formă.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Cătălin Rotea, a precizat că lucrările derulate fac ca laboratorul unităţii medicale să fie cel mai modern din judeţ.

„Începând cu 2018, am făcut parţial lucrări în Laborator cu propriii noştri angajaţi. S-a reabilitat cameră cu cameră. Mai aveam jumătate din suprafaţa Laboratorului de reabilitat, iar DSP ne-a impus să finalizăm aceste lucrări. Cu o investiţie de 125.000 lei s-au finalizat integral toate lucrările de reabilitare de la nivelul Laboratorului. Putem spune că avem unul dintre cele mai moderne laboratoare din judeţ atât din punct de vedere al dotărilor, cât şi al condiţiilor de prelevare şi analizare. Mai mult de atât, este acreditat RENAR”, a spus Rotea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Şeful Laboratorului de analize, medicul Mariana Ţecu, a precizat că aceasta este prima reabilitare integrală derulată la nivelul acestui spaţiu.

„Lucrările care s-au făcut acum sunt extrem de importante, fac mult bine actului medical şi personalului. Laboratorul nu a fost renovat de zeci de ani, dacă ştiu eu bine, aproape de la construirea spitalului. S-au făcut de-a lungul timpului mici recondiţionări, poate o faianţă într-o zonă, s-a văruit la un interval mare de timp. Ceea ce s-a făcut acum vine după mulţi, mulţi ani. Este o mare realizare! Tot ce s-a făcut este în conformitate cu cerinţele de funcţionare de la nivelul unui laborator în zilele noastre. Sunt circuite, materiale care trebuie să reziste la dezinfectanţi, sunt suprafeţe care sunt făcute din materiale corespunzătoare ca să  facem această dezinfecţie zilnică. Pentru noi este o mare bucurie, colectivul are o vechime de muncă şi de 40 de ani şi suntem bucuroşi că am prins această schimbare”, a spus medicul Mariana Ţecu.

Totodată, Laboratorul de analize medicale al Spitalului Slatina a fost dotat cu un aparat de hemograme.

„Am primit şi aparatură nouă. Un aparat de hemograme nou, de bună calitate. Noi am avut un aparat din aceeaşi gamă, dar de generaţie mai veche. Facem hemograme pe el, lucrează şi alte lichide, numără leucocite şi hematii din lichid de ascită, peritoneal, pleural. Ne este folositor. Are o metodă mult mai actualizată de măsurare faţă de cele din generaţia veche. Acest aparat nou analizează de 30 de ori până când dă un rezultat”, a adăugat medicul slătinean.

Laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina deserveşte cele 30 de secţii ale unităţii medicale, Ambulatoriul de specialitate, dar şi Terapia Intensivă. Practic, toate probele de sânge prelevate de la pacienţi ajung pe mâna celor cinci medici, cinci biologi, un chimist şi 30 de asistenţi din cadrul Laboratorului de analize medicale.

În medie, în Laboratorul de analize, care este şi acreditat RENAR, sunt lucrate, zilnic analize pentru 800 de pacienţi. 

Politica