sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

România îl va avea pe Boc lider de galerie la Fed Cup

Semifinala Fed Cup, Franța – România, i-a mobilizat pe români. Halep și compania vor avea, din nou, un suporter de lux în tribune. Emil Boc le va susține pe tricolore în încercarea acestora de a obține un rezultat istoric. Prezența fostului prim-ministru și actual primar al Clujului a fost anunțată chiar de căpitanul nejucător al Românei, Florin Segărceanu.

Suntem pregătiţi, avem puţine emoţii şi sunt convins că vom avea de partea noastră foarte mulţi susţinători. În afară de cei tradiţionali de la Cluj, împreună cu d-ul Boc (Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, n. red.), care va fi acolo, ştiu că s-au vândut multe bilete şi a fost foarte mare interesul din partea suporterilor români”, a declarat Segărceanu, înainte de plecarea către Franţa.

Și Irina Begu este convinsă că România va fi susținută de un număr foarte mare de suporteri. Tricolorele au și mai multă nevoie de aportul fanilor, mai ales că publicul francez este cunoscut pentru felul pătimaș prin care își încurajează favoritele.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Vor fi şi foarte mulţi români, aşa că nu vom simţi presiunea publicului francez. De fiecare dată a contat foarte mult cine a fost mai în formă, cine s-a simţit mai bine în ziua meciului. Dacă joci în deplasare, întotdeauna e mult mai greu. Pentru că ai susţinerea publicului şi asta avantajează echipele gazdă, dar noi ne vom face treaba, nu contează împotriva cui jucăm, sperăm să fim apte şi la fel de încrezătoare ca până acum”, a spus Begu.

Pentru Emil Boc nu va fi prima experiență pe care o va avea din postura de lider de galerie. În primul tur al Fed Cup, la Ostrava, fostul prim-ministru le-a susținut frenetic pe românce în duelul cu Cehia.

Meciul Franța – România, semifinala din Fed Cup, se va disputa în zilele de 20 și 21 aprilie, la Rouen.

Politica