sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Oltean alergat de poliţie în Craiova. S-au tras focuri de armă

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Corabia, care se se afla sub control judiciar, fiindu-i stabilită interdicţia de a părăsi judeţul Olt, și nu avea nici permis de conducere, a fost urmărit în noaptea de sâmbătă spre duminică, de către polițiștii craioveni după ce a refuzat să oprească la semnalul oamenilor legii. Poliţiştii au tras și focuri de armă, dar nici acestea nu l-au convins pe tânărul din Olt să oprească autoturismul.

Şase focuri de avertisment au fost executate de poliţişti, în plan vertical, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.
„În noaptea de 14/15 aprilie, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova, împreună cu un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe strada Caracal, au observat un autoturism care, la vederea autospecialei de poliţie, a demarat în trombă în direcţia comunei Coşoveni.
Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, fiind solicitat sprijinul unui alt echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova, dar şi de pe traseul Craiova – Leu – Caracal, însă conducătorul autoturismului nu a oprit, continuându-şi deplasarea.
După ce conducătorul auto a fost somat, la ieşiea din comuna Leu, unul dintre poliţişti a executat șase focuri de avertisment în plan vertical, însă persoana de la volanul autoturismului nu a oprit”, a declarat Grădinaru.

Abia în județul Olt, în orașul Corabia, șoferul a oprit mașina.
„S-a continuat urmărirea acestuia în judeţul Olt, iar în oraşul Corabia, cu sprijinul lucrătorilor de poliție din această localitate, autoturismul a fost oprit. A fost identificată persoana de la volanul autoturismului, un tânăr de 20 de ani, din Corabia, care nu deţinea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule și se afla sub control judiciar, având interdicţia de a părăsi judeţul Olt”, a mai declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tânărul s-a ales cu un nou dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.

Politica