Preşedintele Klaus Iohannis condamnă acţiunile şi manifestările antisemite care incită la ură şi violenţă împotriva evreilor şi a cerut vineri autorităţilor competente să-i identifice şi sancţioneze pe cei care comit astfel de fapte, potrivit Mediafax.
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că în ultima perioadă, la nivel naţional, au fost semnalate o serie de acţiuni şi manifestări provocatoare cu caracter antisemit, care aduc atingere securităţii cetăţenilor români şi patrimoniului cultural, precum şi valorilor şi principiilor asumate de statul român. Preşedintele României solicită autorităţilor competente să acţioneze cu fermitate în vederea soluţionării acestor cazuri de încălcare a legislaţiei în domeniu, prin identificarea şi sancţionarea celor care se fac vinovaţi de acţiuni şi manifestări antisemite”, arată un comunicat emis, vineri, de Administraţia Prezidenţială.
Klaus Iohannis condamnă acţiunile şi manifestările anitsemite care „incită la ură şi violenţă împotriva evreilor”.
Totodată, şeful statului consideră că asigurarea securităţii tuturor cetăţenilor români şi protejarea patrimoniului cultural naţional reprezintă „fundamente ale păcii sociale”.
Peste 70 de monumente funerare din cimitirul evreiesc din Huşi, judeţul Vaslui, au fost vandalizate, reprezentanţii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic solicitând miercuri autorităţilor române să ia toate măsurile pentru a-i pedepsi pe cei vinovaţi.