luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Pensionarii au pierdut 3,8 miliarde de lei. Guvernul a amânat indexarea pensiilor

Pensionarii din România iau pensii mai mici, de trei ani, după ce Guvernul nu a majorat pensiile cum a promis şi a amânat indexarea lor cu inflaţia de la începutul anului către mijlocul anului, scrie Adevărul.
Guvernele PSD au decis să îşi dea derogare de la lege şi să nu mai indexeze pensiile de la 1 ianuarie. Conform legislaţiei, valoarea punctului de pensie se majorează anual, începând cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Aşadar, pensiile trebuiau indexate la 1 ianuarie a fiecărui an, după cum urmează: la 1 ianuarie 2017 cu 5,5%, la 1 ianuarie 2018 cu 7%, iar la 1 ianuarie 2019 cu 9%.
Prin ordonanţe de urgenţă, Guvernul s-a exceptat de la lege. De exemplu, ordonanţa dată anul trecut arată: „Prin derogare de la din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, începând cu data de 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie se menţine la 1.100 lei şi, începând cu 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie se majorează cu 15% şi este de 1.265 lei”.

Astfel, potrivit aceleiași surse,  în anii de când PSD este la guvernare, punctul de pensie a fost majorat abia de la 1 iulie 2017, cu 9% şi cu 10% de la 1 iulie 2018. Creşterea pe anul 2019 va fi aplicată abia de la 1 septembrie.

Mai exact, calculele arată că fiecare pensionar a pierdut 258 lei în anul 2018, raportat la pensia medie, din cauză că pensia nu a fost indexată cu inflaţia la începutul anului, ci în iulie. De asemenea, în 2019, 564 lei va fi suma pierdută de fiecare pensionar, raportată la pensia medie, din cauză că indexarea se va face abia în septembrie.

Singurele pensii care s-au indexat după cum spune legea, adică de la 1 ianuarie 2019, sunt cele ale militarilor. La începutul acestui an, ministrul Apărării, Gabriel Leş, anunţa că cuantumul pensiilor militare de stat se indexează cu rata medie anuală a inflaţiei din anul 2017, respectiv 1,3%.

Politica