Vremea va fi schimbătoare pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar temperaturile vor fi în scădere în majoritatea regiunilor, în timp ce ploile îşi vor face simţită prezenţa mai ales după data de 5 aprilie, potrivit ANM.
În Oltenia, vremea va fi deosebit de caldă în prima zi de prognoză, când maximele vor atinge, în medie, 22 de grade, însă vor scădea brusc, spre valori de 12 grade în data de 2 aprilie. În intervalul 3 – 7 aprilie vor creşte treptat spre 18 grade, iar ulterior, până la finalul intervalului, vor fi în limitele a 15 – 17 grade. Mediile minimelor vor fi ridicate în primele două nopţi, la valori de 4 – 6 grade, apoi vor scădea spre două grade Celsius, în data de 3 aprilie. În intervalul 4 – 8 aprilie, valorile termice vor creşte cu până la 5 grade. În cea mai mare parte a celei de-a doua săptămâni media temperaturilor minime va fi în scădere, iar spre finalul intervalului de prognoză aceasta se va situa în jurul valorii de 4 grade. Pe suprafeţe mici vor fi precipitaţii temporare până pe data de 4 aprilie, iar ulterior pe arii relativ extinse.
La munte, vremea va fi schimbătoare. Media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 2 şi 8 grade, iar cea a minimelor între -6 şi 1 grad Celsius. Temporar, se vor semnala precipitaţii, mai frecvente din data de 5 aprilie.