Magistraţii Curţii de Apel Craiova au condamnat definitiv trei doljeni din Cârcea şi Coşoveni, cu vârste cuprinse între 19 şi 31 de ani, arestați în 2016 apoi plasați sub control judiciar, pentru evaziune fiscală şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii. Cei trei, prin activitatea infracţională desfăşurată au creat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de 1,2 milioane lei, potrivit anchetatorilor, în dosar fiind inculpată şi firma pe care au folosit-o în activitate. Cei trei au primit câte 4 ani și 8 luni de închisoare, iar instanța a decis ca firma să fie amendată cu 24.000 lei și desființată.
Reamintim că, potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, mai multe percheziţii s-au desfăşurat pe 30 iunie 2016, în localităţi din Dolj, poliţiştii de Investigarea Fraudelor însoţiţi de luptătorii de la Serviciul Acţiuni Speciale vizând persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală. Astfel, în urma descinderilor făcute în localităţile doljene Coşoveni şi Cârcea, trei tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 31 de ani, au fost ridicaţi şi aduşi la Craiova, la audieri, ulterior fiind reţinuţi pentru 24 de ore în baza ordonanţelor emise de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Este vorba despre Ionuţ Mihai, de 21 de ani, din Coşoveni, Elvis Ciandîr, de 19 ani, şi Artur Mihai, de 31 de ani, ultimii doi din Cârcea. Din cercetările poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, efectuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2014 – iulie 2015, unul dintre suspecţi, în calitate de asociat şi administrator al SC Nar System Impex SRL Coşoveni, firmă având ca obiect de activitate comercializarea deşeurilor de fier şi aluminiu, a creat împreună cu alt suspect un circuit economic fraudulos, înregistrând în evidenţa contabilă documente ce nu au avut la bază operaţiuni reale şi legale sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe venitul din alte surse. „Totodată, reprezentanţii societăţii comerciale au retras în întregime contravaloarea deşeurilor comercializate folosind cu rea-credinţă bunurile şi creditul de care se bucura societatea în interes propriu. Prin activitatea infracţională cei trei inculpaţi, din localităţile Cârcea şi Coşoveni, au prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 1.202.950 lei. Suspecţii au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj şi urmează să fie prezentaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj cu propunere de sesizare a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj în vederea emiterii mandatelor de arestare preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Cei trei doljeni sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii”, a declarat, la momentul respectiv, subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Pe 1 iulie 2016, cei trei au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, care a dispus arestarea lor pentru 30 de zile.
Cercetările s-au finalizat repede în cauză, iar pe 14 iulie 2016 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Ionuţ Mihai, Elvis Ciandîr şi Artur Mihai au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, pentru infracţiuni de evaziune fiscală. Dosarul a intrat în camera preliminară, unde a fost analizat de judecătorii craioveni, care au decis începerea procesului.
Pe 12 iulie 2018 Tribunalul Dolj a pronunțat sentința, cei trei inculpați fiind condamnați la câte 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare: „Condamnă pe inculpatul Ciandir Elvis – Mihai la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare. (…) Condamnă pe inculpatul Mihai Artur la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare. (…) Condamnă pe inculpatul Mihai Ionuţ la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare. (…) Condamnă pe inculpata SC NAR SYSTEM IMPEX SRL la pedeapsa amenzii de 20.000 lei, respectiv 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind stabilită la 100 de lei. În baza art. 139 alin. 1 lit. b din Codul penal Aplică inculpatei SC NAR SYSTEM IMPEX SRL pedeapsa complementară a dizolvării”, se arată în sentință.
Atât inculpații, plasați între timp sub control judiciar, cât și procurorii au declarat apel, iar luni, 25 martie a.c., Curtea de Apel Craiova a pronunțat sentința definitivă. Apelurile inculpaților au fost respinse, aceștia rămânând cu pedepsele primite pe fond, iar judecătorii au majorat amenda firmei la 24.000 lei: ”admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi partea civilă Statul Român, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei penale nr. 389/12.07.2018 pronunţată de Tribunalul Dolj. Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii Ciandir Elvis Mihai, Mihai Artur şi Mihai Ionuţ împotriva sentinţei penale nr. 389/12.07.2018 pronunţată de Tribunalul Dolj. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată în sensul că: Majorează pedeapsa amenzii penale aplicate inculpatei SC NAR SYSTEM IMPEX SRL de la 20.000 lei la 24.000 lei, reprezentând 240 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind 100 lei. Admite în parte acţiunea civilă formulată de Statul Român prin ANAF împotriva inculpaţilor Ciandir Elvis – Mihai, Mihai Artur, Mihai Ionuţ şi SC NAR SYSTEM IMPEX SRL. Obligă în solidar inculpaţii Ciandir Elvis – Mihai, Mihai Artur, Mihai Ionuţ şi SC NAR SYSTEM IMPEX SRL la plata sumei de 896.358,71 lei către Statul Român. Dispune instituirea sechestrului asigurator asupra patrimoniului inculpatei SC NAR SYSTEM IMPEX SRL, până la concurenţa sumei de 896.358,71 lei, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile aferente acestei sume. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.03.2019”.