Ca să nu fiu prea aspru cu prezentul (că mi s-a reproşat asta), în editorialul de marţi am dat-o pe poveşti cu amintiri din copilăria istoriei despre sisteme sociale, religie, ca luare aminte pentru viitor deși, în hărmălaia, ca să nu zic nebunia, ultimelor fapte şi lupte care ne-au pus Lumea civilizată şi democratică în cap, n-avea rost blândeţea. Dar cui îi pasă de ce spun eu? Ce spun eu? Spun, din nou, că toată viaţa mea n-am fost înregimentat în nicio formaţiune politică, nici măcar în acea vreme de tristă amintire, unde predam, ca nemembru PCR, învăţământul politic, dar după mintea mea, adică eseistic, cum fac şi acum, la început de secol XXI, adică mi se rupe-n paişpe, vorba românului, de „putere” şi „opoziţie” ca prezent, însă mă interesează enorm viitorul ca o certă creaţie a trecutului de fiecare zi. Aşa văz eu că trebuie privită şi judecată, de mine şi cititori, printre care, sigur, se numără şi ceva politicieni, fapta politică prezentă, ca într-un eseu din care avem ceva de învăţat, un fel de ,,amintiri despre viitor” (E. von Daniken.)
Luându-se după expresia „pământul e rotund”, „filosoful” Vanghelie, avea, cândva, mare dreptate când spunea, într-o nu mai ştiu ce împrejurare, că „viaţa noastră e rotundă”. Aşa e, ne-ntoarcem, mereu, de unde am plecat, ori, cum ai noştri de la putere, de când au preluat-o (puterea), au plecat cu stângul (fiindcă sunt de stânga?) în făloasa exercitare a ei, ştiţi minunăţiile de până acum, au crezut că, acum, cu dreptul (penal) înainte, au ocazia să se pună bine de tot la adapost, pe ei şi pe toţi, pentru viitor, pe principiul solstiţiului de iarnă, când ziua devine egală cu noaptea, şi nu e „democratic” ca ei să fie egali, mai ales în faţa Justiţiei, care justiţie a cam luat-o, şi ea, razna, că nu există pădure fără uscături.
Deşi o ţin pe-a lor, langa, puterea şi opoziţia, că ei, şi numai ei, vor doar binele şi când dezintegrează justiţia, şi când scumpesc preţurile, că s-alege praful de bruma de măriri ale salariilor şi pensiilor (cu excepţia „specialelor”), şi când se pregătesc de furat sau fură, şi când mint, nu mai pot convinge pe nimeni, nici pe cei 50% care nu i-au votat, nici pe americani, nici pe europenii din uniune, nici, măcar, pe toţi tovarăşii lor de uniuni/alianţe sau partide. Dar au reuşit să-l facă şi mai mare pe preşedinte, considerat, până şi de cei cărora le venise lehamite de el, singurul apărător al legilor şi al democraţiei. Trebuie să recunoaştem că asta e singura mare performanţă de când au luat puterea cu care, am mai spus-o, nu ştiu, şi nici nu vor şti curând, ce să facă, decât atunci, poate, Doamne fereşte, când vor avea şi celelalte puteri pe care le vor atât de mult (Puterea Judecătorească şi Preşedinţia).
Ca atare, e lată rău tovarăşi politicieni. În primul rând pentru că nu mai înţelege nimeni ce se vrea. Întâi v-am bănuit că vreţi să restauraţi comunismul, dar m-am înşelat, că nu vi se potriveşte, pentru că ăia (comuniştii) erau deştepţi, nu furau (nu-i lăsa, desigur, sistemul, că, poate, furau şi ei) şi făceau treabă, altfel îi zbura „tovarăşu”. Apoi, am crezut că vreţi un capitalism de tip nou, necunoscut nouă, muritorilor de rând, o combinaţie între capitalismul ruso-chinez şi cel americano-european, dar aţi cam întârziat cu implementarea lui pe plaiurile mioritice, pentru că nu v-ați hotărât cum să-l numiţi, capitalism-comunistoid, sau invers. Şi v-a ieşit „capitalismul de cumetrie”. M-am înşelat amarnic (iar). Voi nu vreţi, tovarăşi politicieni, decât să vă fie bine, vouă şi alor voştri. E cel mai sigur ideal politic, cel mai simplu şi cel mai uşor de implementat într-o ţară ca asta, bătută de soartă. Parafrazându-l pe Traian Băsescu, putem zice: „ce blestem pe poporul ăsta să n-aibă de unde să aleagă!”
Bine că ne-a mai rămas Eminescu: „Capitalul, care ar trebui să fie și să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii și, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate și fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari și jucători la bursă, cavaleri de industrie și întreprinzători șarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societății omenești, în locurile care, înainte, erau rezervate nașterii ilustre, averii seculare, inteligenței celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept și mai statornic… Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință toată clădirea măreață a civilizației creștine”.
Şi ce dacă Papa Ioan Paul al II-lea zicea: ,,România este Grădina Maicii Domnului, iar limba vorbită pe teritoriul României e încă înainte de Hristos”. Noi pierim încet, dar sigur, pe limba noastră. Că, mare e Grădina Domnului!
