Aproximativ 300.000 de elevi sunt aşteptaţi să participe la simularea examenului de Bacalaureat, care va începe luni cu proba scrisă de Limba şi literatura română.
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, în perioada 18 – 21 martie 2019, are loc, la nivel naţional, simularea probelor scrise din cadrul examenului naţional de Bacalaureat. Simularea se adresează elevilor înscrişi în clasele a XII-a/zi şi a XIII-a seral/ frecvenţă redusă la începutul anului şcolar 2018 – 2019, dar implică şi participarea elevilor claselor a XI-a zi şi a XII-a seral/ frecvenţă redusă, învăţământ de masă (în total, aproximativ 300.000 de elevi).
Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine marţi proba la limba şi literatura maternă din cadrul simulării Bacalaureatului.
Următoarea probă, cea obligatorie a profilului, va avea loc miercuri, iar joi – proba la alegere a profilului şi specializării doar pentru elevii claselor a XII-a.
Rezultatele vor fi comunicate pe data de 29 martie.
Probele vor începe la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Rezultatele înregistrate vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Notele obţinute nu se contestă şi pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinţii acestora.