luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Avioane Craiova trebuie să dea lămuriri despre cum a ales firma din programul „Super Șoim”

Ministerul Economiei a cerut Avioane Craiova să spună, de urgență, cum a fost realizată procedura de selecție pentru modernizarea avioanelor IAR 99 la standardul „Super Şoim”.
„Ministerul Economiei a solicitat, în regim de urgență, reprezentanților săi în Consiliul de Administrație al Avioane Craiova un punct de vedere referitor la procedura pentru programul „Super Șoim”. Concret, au fost solicitate, în regim de urgență, informații referitoare la modul în care a fost realizată procedura de selecție pentru modernizarea avioanelor IAR 99 și transmiterea cu celeritate a unei informări asupra principiilor transparenței și tratamentului egal în desfășurarea acestei proceduri”, a declarat pentru HotNews.ro Alexandru Macoveiciuc, purtător de cuvânt la Ministerul Economiei.
Aceasta după ce, potrivit sursei citate, Avioane Craiova a selectat pentru programul de 124 de milioane de euro de modernizare a aeronavelor IAR 99 o firmă americano-canadiană care apare în CV-ul directorului general, în dauna Lockheed Martin sau Elbit.
De altfel, compania israeliană Elbit a contestat în instanţă procedura de licitaţie.
Conform programului, odată modernizate avioanele vor fi folosite ca avioane de antrenament pentru viitorii piloți de F-16.

Politica