Programul de funcţionare a Bazinului Didactic de Înot Slatina se extinde începând cu luna martie, astfel încât cât mai mulţi slătineni, copii şi adulţi, să poată beneficia de locul de agrement.
Potrivit unui anunţ al Clubului Sportiv Municipal (CSM), entitatea care administrează Bazinul Didactic de Înot Slatina, începând cu 1 martie programul de funcţionare este următorul: luni-joi, 9.00 – 22.00; vineri, 10.00 – 22.00; sâmbătă şi duminică, 9.00 – 15.00.
Directorul CSM Slatina, Cătălin Ilie, a declarat că măsura a fost luată pentru a da cât mai mult timp slătinenilor care vor să înoate.
„Avem un număr foarte mare de clienţi care vin la bazin şi nu facem faţă şi am hotărât să extindem programul. Adică, începem mai devreme cu o oră, fiind timp atât pentru curăţenie, cât şi pentru alte aspecte de acest gen, iar oamenii pot beneficia seara de o oră în plus”, a declarat Ilie.
Chiar la scurtă vreme de la inaugurare, pe 1 iunie 2014, Bazinul de înot a devenit foarte popular printre slătineni şi foarte mulţi şi-au înscris copiii la cursurile de iniţiere gratuite. În prezent, aproximativ 180 de persoane, copii şi adulţi, trec în fiecare zi pragul popularului loc de agrement din Slatina.
„Sunt din ce în ce mai mulţi doritori atât pentru agrement, cât şi pentru iniţiere de înot. În ultimul caz este vorba mai ales despre copii”, a mai declarat directorul CSM.