Giugea: Scopul PSD este subordonarea totală a justiției

Ana-Maria Constantinescu

Deputatul de Dolj, Nicolae Giugea, critică ordonanţa de urgenţă a Guvernului care modifică legile justiţiei.

Acesta a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Craiova, că „nu există nicio justificare a urgenței de modificare a legilor, în afară de interesul lui Dragnea”
„Este cea mai clară dovadă a faptului că scopul PSD este subordonarea totală a justiției. Nu există nicio justificare a urgenței de modificare a legilor, în afară de interesul lui Dragnea de a scăpa de justiție după ce a furat. Imediat după ce a fost înființată, secția specială de investigație a magistraților a făcut două lucruri – a deschis un dosar penal Laurei Codruța Kovesi și a cerut de la DNA dosarul Tel Drum. Iar ca ridicolul să fie absolut, a mai deschis dosar penal prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, comisarului european pe Justiţie Vera Jourova, şi şefei reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea. (…) Cel care ar fi trebuit să aibă o reacție este Avocatul Poporului. Doar că domnul Ciorbea are alte griji, mai exact salariul domniei sale. De aceea, cer public demisia lui Victor Ciorbea, iar Tudorel Toader va răspunde într-o bună zi pentru tot ceea ce a făcut în justiția de la noi”, a declarat Giugea.

El a mai spus că este fără precedent ca toți magistrații să protesteze în fața unor modificări de legislație.

Proteste faţă de ordononaţa care modifică legile justiţiei
Aproape 200 de oameni au protestat, duminică seara, în centrul Craiovei faţă de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care modifică legile justiţiei, în timp ce în alte oraşe mii de oameni au ieşit în stradă.
Între timp, luni, Adunarea Generală a procurorilor DIICOT a decis suspendarea activităţii, în perioada 26 februarie – 8 martie, între orele 08.00 – 12.20, în semn de protest faţă de adoptarea de către Guvern a OUG 7.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în acest interval de timp vor fi soluţionate doar urgenţele, respectiv cauzele cu arestaţi sau alte situaţii operative ce nu suportă amânare.
Magistraţii din Bucureşti şi din mai multe oraşe ale ţării au protestat, săptămâna trecută, faţă de ordonanţa de urgenţă pentru modificarea legilor justiţiei. Totodată, activitatea parchetelor din mai multe oraşe va fi suspendată în această săptămână.

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Distribuie acest articol