Ministrul Energiei, Anton Anton, a făcut, joi, o vizită la Sucursala Electrocentrale II din Craiova a Complexului Energetic (CE) Oltenia, unde sunt montate două noi cazane pe abur. Totodată, acesta a avut discuţii cu conducerea CE Oltenia legate de staţia de comprimare a energiei ce se va construi la Gherceşti.
„Am venit la Craiova pentru un proiect important. Acest proiect are două părți. O parte care se realizează acum și anume am fost și am vizitat cazanele de abur care sunt în proces de montare și care din aprilie vor funcționa și vor asigura pentru cetățenii orașului, în situația unei avarii extraordinare cel puțin o încălzire de supraviețuire, ceea este foarte important. Să știți însă că nu acesta este scopul pentru care am venit azi aici. Veneam în aprilie pentru aceste cazane. Am venit la Craiova pentru că aici urmează să construim cel mai interesant sistem de stocare a energiei electrice în depozitele de gaz. Am fost criticat, s-a spus că vorbesc prostii, dar nu este adevărat. Am fost și am vizitat depozitul de la Ghercești. Lângă depozit va trebui să construim o stație de comprimare, niște compresoare și cu ajutorul energiei eoliene, un surplus, putem să introducem gaze în depozit. Acest depozit, astăzi, funcționează cu presiune de la rețea și dacă acolo, lângă depozit facem o stație de comprimare, acest depozit devine aproape cel mai mare depozit din țară. Gazele acumulate acolo se vor aduce în centrală, aici, fiind trei kilometri distanță, centrala se retehnologizează, renunțându-se la partea de cărbune și se modernizează pe gaze. Aici se va produce energie electrică printr-un sistem de înaltă eficiență. Reușim astfel să rezolvăm o problemă mare”, a declarat ministrul.
Potrivit acestuia, pentru acest proiect se va încerca atragerea de fonduri europene.
„Este un sistem nou, modern. La ora actuală se face un studiu și am analizat, azi, sursele de finanțare. Există sursa 10 D care este o sursă de finanțare a modernizărilor și una similară cu planul național de investiții care se cheamă 10 C. Sunt surse europene și ne-am hotărât ca acest proiect să îl introducem pe 10 C, 70% din sumă provenind din fonduri europene, diferența din fondurile Complexului Energetic Oltenia”, a mai precizat ministrul.