Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), va participa, marţi, alături de întreg Consiliul de Administraţie al BNR, la audierea de la comisiile Senatului.
CA al BNR a fost invitat, pentru a treia oară în acest an, de comisiile reunite economică şi de buget-finanţe a Senatului la audiere pentru data de 11 februarie sau data de 12 februarie.
Reprezentanţii Băncii centrale nu au putut fi prezenţi la audierea propusă pentru 11 februarie, al ora 11:00, deoarece la acea oră era prezentat „Raportul asupra inflaţiei”, ediţia februarie 2019. BNR publică de patru ori pe an acest raport, în februarie, mai, august şi noiembrie.