Un bărbat de 42 de ani din Bacău, dat în urmărire naţională pentru mai multe infracţiuni, a fost prins de poliţiştii vâlceni în flagrant după ce a încercat să păcălească, prin metoda „accidentul”, o femeie din comuna Dăeşti.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, bărbatul, care s-a recomandat procuror, a contactat-o telefonic pe femeie în urmă cu trei zile şi i-a solicitat suma de 10.000 de lei pe motiv că fiul ei ar fi avut un accident în Italia şi are nevoie de bani pentru a scăpa de închisoare.
Acesta i-a anunţat însă pe poliţişti care au organizat un flagrant, alături de falsul procuror fiind reţinuţi încă doi bărbaţi, bănuiţi că i-ar fi complici.
În cauză a fost deschis dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, bărbatul de 42 de ani fiind trimis luni la Bacău, pe numele său fiind deja emise două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Ceilalţi doi bărbaţi sunt cercetaţi în stare de libertate, au mai menţionat poliţiştii vâlceni.