sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un român hotărăște strategia de imagine a Americii în lume

Compania Transiris, condusă de un român, Silvian Cenţiu a fost angajată de Departamentul de Stat American pentru a crea strategia de imagine a Statelor Unite în lume.

Strategul principal, directorul de creaţie, coordonatoarea de proiect, şi mare parte din echipa proiectului este formată din români.

Iniţiativa de strategie se concentrează în prezent pe Europa şi a început cu un proiect pilot în Austria, Cehia, şi Ungaria. Strategia urmează să fie finalizată în ianuarie 2019 şi va fi urmată de un proiect de implementare. Transiris a fost contractată în exclusivitate pentru strategia acestui proiect, precum şi pentru deciziile de a subcontracta unele componente tactice către alte companii locale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Compania Transiris a fost înfiinţată în 2012 în California şi în Bucureşti pentru a deservi în principal companii de top (Fortune 500) cu servicii şi tehnologii de marketing. Între timp, a înfiinţat birouri în Canada, Austria, Spania, şi Marea Britanie. Biroul din Marea Britanie a fost înfiinţat în cooperare cu Guvernul Scoţian.

Silvian Cenţiu este cel care a fondat şi conduce compania Transiris. Locuieşte în California, dar este născut la Braşov, unde a urmat Liceul “Andrei Şaguna”. A studiat în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, precum şi la Universitatea Tehnică din Viena (TU Wien), Universitatea San Francisco (USF), Universitatea Stanford, şi alte instituţii de învăţământ superior. De asemenea, a cercetat şi predat în cadrul acestor universităţi, cât şi la ASE Bucureşti şi Universitatea Transilvania.

În afara activităţilor profesionale din marketing, tehnologie, management, şi antreprenoriat, Silvian este cunoscut şi pentru activităţile sale în dramaturgie, în special cu piesa de teatru “A Transylvanian in Silicon Valley” (“Un Ardelean în Silicon Valley”), pe care a scris-o şi a interpretat-o cu succes pe toate continentele, inclusiv în România, la Teatrul Naţional Bucureşti şi la Teatrul Notarra.

Politica