vineri, noiembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

Ministrul Educației vrea o evaluare intermediară pentru elevii de liceu

Ecaterina Andronescu a anunţat în cadrul unei emisiuni tv că va dezbate cu profesorii propunerea ca elevii de liceu să susţină o evaluare intermediară, astfel încât ei să fie mai pregătiţi pentru examenul de Bacalaureat.
„Trebuie să găsim nişte soluţii. Una dintre ele ar putea să fie aceasta – să mai introducem o evaluare intermediară în timpul ciclului liceal, în aşa fel încât să-i determinăm pe elevi să se pregătească mai bine. Să nu lăsăm pregătirea din liceu pentru Bacalaureat numai la sfârşitul examenului de Bacalaureat. Dar acestea sunt doar idei, propuneri. Dacă vor fi acceptate de sistem, dacă ele vor fi acceptate de Parlament, sigur am putea să vorbim despre măsuri pe care trebuie apoi Ministerul să le implementeze. Până atunci, sunt pur şi simplu idei lansate pentru dezbaterea publică în legătură cu conţinutul viitoarei legi a învăţământului”, a declarat ministrul Educaţiei.
Potrivit ministrului, profesorii nu au transmis, până în prezent, opinii cu privire la această propunere.

Politica