duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Alex Mitriță, pe urmele lui Florin Costea

Sunt aproape 10 ani de când un oltean nu a mai câștigat titlul de golgheter în Liga 1. Alex Mitriță este cel care poate să o facă, dar are concurență serioasă! Mijlocașul de la CSU Craiova se luptă pentru acest titlu. Chiar starul alb-albaștrilor a declarat că vrea să câștige acest trofeu. Olteanul a înscris 13 goluri deocamdată și este la egalitate cu George Țucudean. În spatele lor, cu 11 goluri, este bizonul lui Gigi Becali, iar cu 10 goluri marcate, este chiar un alt jucător de la Craiova, Elvir Koljic.
În sezonul 2008/2009, un alt oltean, Florin Costea, reușea să câștige titlul de golgheter. Este adevărat, la egalitate cu alți doi fotbaliști. Costea (FC Universitatea Craiova), Gigel Bucur (Poli Timișoara ) și Juliano Spadacio (Rapid București) au marcat fiecare câte 17 goluri.
În sezonul 2015-2016, Pandurii dădeau și ei golgheterul Ligii 1. Ioan Hora a câștigat titlul de cel mai bun marcator, după ce a înscris 19 goluri. Atacantul nu este oltean, așa că Mitriță rămâne cel ce poate să-și pună numele pe trofeul de golgheter, după 10 ani de la Florin Costea.
Clasamentul golgheterilor din ultimii 10 ani
2017-2018 George Țucudean (CFR Cluj-4 goluri/Viitorul-11 goluri), Harlem Gnohere (FCSB) – 15 goluri
2016-2017 Azdren Llullaku (Gaz Metan) – 16 goluri
2015-2016 Ioan Hora (Pandurii) – 19 goluri (2871 minute)
2014-2015 Gregory Tade (CFR) – 18 goluri
2013-2014 Liviu Antal (Vaslui) – 15 goluri
2012-2013 Raul Rusescu (Steaua) – 21 goluri
2011-2012 Wesley Lopes (Vaslui) – 27 goluri
2010-2011 Ianis Zicu (Timişoara) – 18 goluri
2009-2010 Andrei Cristea (Dinamo) – 16 goluri
2008-2009 Gheorghe Bucur (Timişoara), Florin Costea (FC Universitatea Craiova) şi Juliano Spadacio (Rapid), toți cu 17 goluri

Politica