Un șofer din Târgu Jiu a dat în radar cu o viteză record

Anghel Catalin

Sub influența alcoolului, un șofer din Târgu Jiu a condus cu 150km/h. Autoturismul a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce se deplasa pe strada „Calea Severinului”.
Șoferul și-a continuat drumul, chiar dacă polițiștii rutieri au încercat să-l oprească. Conducătorul auto s-a angajat și într-o depășire a unei coloane de autovehicule, dar a pierdut controlul mașinii care s-a izbit de un alt automobil parcat regulamentar pe marginea drumului.

În urma testelor făcute cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și cu o amendă de 5.500 de lei.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol