duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Suporterii olteni: „E anul în care rupem blestemele”

Fanii din Peluza Nord iau cu asalt Bucureștiul. Oltenii pregătesc marele desant din Groapa cu câini!

Sâmbătă, pe 15 decembrie, băieții lui Devis Mangia joacă pe terenul lui Dinamo București. Este cel mai important meci pentru suporterii echipei craiovene, care au sunat mobilizarea pe rețelele de socializare, pregătind cea mai importantă deplasare din sezonul regulat.
În speranța că favoriții lor vor rescrie istoria și vor obține primul succes după 24 de ani în Ștefan cel Mare, Peluza Nord a postat deja comunicatul cu toate detaliile deplasării: „Peluza Nord organizează deplasarea la București pentru meciul de sâmbătă, 15 decembrie, ora 20:00 cu echipa miliției. Pentru că tot e anul în care rupem blestemele, după primul trofeu din ultimii 25 de ani, prima victorie din istorie împotriva FCSB-ului, trebuie să vină și prima victorie în groapă după 24 de ani. Deplasarea se face cu autocare și microbuze, în funcție de cerere, și costă 30 de lei. Plecarea are loc la ora 14:30 de la Polivalentă. Pentru mai multe detalii sau înscrieri contactează un membru al unei grupări sau lasă-ne mesaj privat pe pagină. Umplem sectorul!”.
La partida tur, dinamoviștii au venit în număr consistent pe Oblemenco și, în unele momente au creat haos, rupând barajul stewarzilor și intrând peste fanii de la Peluza Nord. Mai mult, „câinii roșii” au folosit din plin materiale pirotehnice.

Politica