Primăria Craiova se împrumută 15 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi devine primul oraş din România care se alătură BERD în cadrul unui program pentru „Oraşele Verzi”.
Contractul de împumut a fost semnat, marţi, la Londra, de primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, împreună cu administratorul public al oraşului, Sorin Manda și Directorul BERD pentru infrastructură municipală și de mediu, Susan Goeransson.
Potrivit Primăriei Craiova, contractul de împrumut în valoare de 15.000.000 euro este „destinat îmbunătățirii vieții a peste 300.000 locuitori ai orașului nostru prin achiziționarea de autobuze cu nivel scăzut de emisii și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice”.
Într-un comunicat de presă, reprezentanţii Primăriei anunţă că în perioada imediat următoare, vor fi demarate procedurile pentru a achiziționa un număr de până la 40 autobuze Euro 6, pentru reabilitarea celor două clădiri în care funcționează Primăria Craiova – fostul Hotel Palace și sediul central, precum și pentru reabilitarea mai multor corpuri ale unor instituții de învățământ: Școala Generală Sfântul Gheorghe, Grădinița Pinocchio, Grădinița Castelul Fermecat, Grădinița Paradisul Copiilor, Școala Gimnazială Ion Creangă și Colegiul Național Nicolae Titulescu.
Conform comunicatului menţionat anterior, Mihail Genoiu, primarul Craiovei, a declarat: ”Ne-ar plăcea ca Municipiul Craiova și acest nou proiect cu BERD să fie un exemplu de bune practici pentru alte orașe din România”, iar Susan Goeransson, Directorul BERD pentru infrastructură municipală și de mediu, a afirmat: ”Municipiul Craiova este primul oraș din România care se alătură programului nostru pentru Orașele Verzi și aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună la un Plan de Acțiune în acest scop. Implementarea proiectului va aduce beneficii tuturor locuitorilor din Craiova“.
Primăria Craiova mai informează că, în cadrul acestui acord, fără a presupune alte obligații financiare din partea municipalităţii, BERD va sprijini elaborarea unui Plan de Acțiune, care va analiza posibilități de investiții în “proiecte verzi” din domeniul transportului public urban, al infrastructurii de apă și salubritate pentru îmbunătățirea mediului și a calității vieții în municipiu, astfel oraşul nostru urmând să contribuie la
reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, îmbunătățind calitatea mediului și a vieții în urbe.