duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

O statuie a Reginei Maria, ridicată în Marea Britanie

O statuie a Reginei Maria va fi amplasată în localitatea Ashford din Marea Britanie, locul de naştere al suveranei.

Institutul Cultural Român (ICR) anunţă, printr-un comunicat că, va amplasa, în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, în oraşul Ashford din Marea Britanie, un monument dedicat Reginei Maria, figură emblematică pentru istoria României.

Cu ocazia dezvelirii statuii, pe 12 decembrie, va avea loc, de la ora 12.00, o ceremonie la care vor fi prezenţi, alături de preşedintele Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu, reprezentanţi ai Ambasadei României la Londra, precum şi ai caselor regale ale Marii Britanii şi României, Gerry Clarkson CBE, preşedintele Consiliului Local Ashford, oficialităţi de rang înalt din România şi Marea Britanie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Statuia, realizată de sculptorul Valentin Duicu, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, este din bronz, are o înălţime de 2,2 metri şi va reprezenta un reper cu valoare istorică, simbolică şi estetică majoră pentru oraş, în contextul în care regina Maria s-a născut pe 29 octombrie 1875 la Eastwell Manor, fostă proprietate nobiliară din imediata apropiere a oraşului. Statuia va fi amplasată în Elwick Square, un spaţiu de mare vizibilitate aflat în mijlocul unui nou centru civic, în proximitatea zonei istorice şi a Parcului Victoria, principala zonă verde a oraşului, care poartă numele bunicii paterne a Reginei Maria. Graţie poziţiei centrale în care va fi amplasată, statuia promite să devină, în timp, unul dintre reperele oraşului Ashford, o localitate dinamică şi în curs de expansiune.

Politica