OMV Petrom a descoperit noi resurse în imediata apropiere a infrastructurii existente în județul Vâlcea, Oltenia, a anunțat joi compania. Sonda Mamu 4317 a fost forată în proximitatea zăcământului Mamu, la o adâncime de aproximativ 4.400 de metri și a confirmat existența gazelor și condensatului. Compania mai precizează că dacă ar fi utilizată doar pentru încălzire, producția anuală a zăcământului Mamu ar putea asigura încălzirea pentru aproximativ 180.000 de locuințe.
Datorită proximităţii faţă de infrastructura existentă, sonda a intrat în producţie la sfârşitul lunii octombrie, cu un volum iniţial de peste 190.000 m3/zi (circa 1.100 bep/zi). Investiţiile în foraj şi pentru conectarea sondei Mamu 4317 la infrastructura existentă s-au ridicat la aproximativ 10 milioane de euro.
Zăcământul Mamu se află în producţie din 1980, dar continuă să fie unul dintre zăcămintele cu cea mai mare producţie din portofoliul OMV Petrom. Producţia curentă a acestuia este de aproximativ 4.500 bep/zi. Dacă ar fi utilizată doar pentru încălzire, producţia anuală a zăcământului Mamu ar putea asigura încălzirea pentru aproximativ 180.000 de locuinţe.