Pompierii olteni au donat sânge, miercuri, bonurile valorice primite de la Centrul de Transfuzii Olt urmând să fie donate unor familii nevoiaşe.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Victor Enuş, a declarat că 50 de pompieri au donat sânge, în cadrul acestei campanii. „Salvatorii olteni desfășoară în această perioadă o campanie de donare de sânge pentru persoanele aflate în suferință și au nevoie de transfuzii. După încheierea campaniei, bonurile valorice vor fi donate de pompieri, urmând să fie achiziționate produse specifice Crăciunului pentru mai multe familii nevoiașe din județ. Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Centrului de Transfuzii Olt, iar până în acest moment peste 50 de pompieri au răspuns prezent”, a declarat Enuş.