Tânărul jucător al CSU Craiova a marcat în primul meci al grupei 13, contra Bulgariei.
România U19 a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu Bulgaria U19, la ea acasă, în primul joc din grupa 13. Golul tricolorilor a fost reușit de Valentin Mihăilă, purtător al banderolei. Jucătorul craiovean a marcat în minutul 15, din lovitură de la 11 metri. Este primul meci oficial al lui Mihăilă după accidentarea suferită la Iași, în minutul 10 al meciului cu Poli. În primul 11 gândit de Dan Oprescu și-a făcut loc și Marian Șerban, alt junior craiovean. Pe parcursul jocului a intrat și Raoul Baicu, care a avut o ocazie mare în prelungirile meciului. Bulgarii au egalat la ultima fază a jocului. În cealaltă partidă a grupei, Grecia a bătut Gibraltar cu 4-0.
Pentru tricolori vor urma alte două jocuri, în fața Greciei, pe 17 noiembrie, și contra Gibraltarului, pe 20 noiembrie. Ambele jocuri sunt programate la Stara Zagora, de la ora 14:30. Pentru a merge mai departe la Turul de Elită, ultima rundă înainte de EURO, naționala U19 trebuie să se claseze pe unul dintre primele două locuri în grupă. Campionatul European, la care vor fi prezente doar 8 selecționate, va avea loc în iunie 2019 în Armenia.