joi, noiembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

ALDE DOLJ: CREȘTERE ECONOMICĂ și MACROSTABILITATE

Adinel ILINCA, vicepreședinte ALDE Dolj: „ Obiectivul nostru rămâne continuarea creșterii economice și păstrarea echilibrelor macroeconomice”

În pofida scepticilor, economia românească continuă să înregistreze o creștere importantă. În al treilea trimestru, faţă de acelaşi trimestru din anul 2017, Produsul Intern Brut (PIB) al României a înregistrat o creştere cu 4,3%.

Conform ultimelor date Eurostat, România are pe trimestrul trei 2018, comparativ cu trimestrul anterior o creștere de 1,9%, cea mai mare din Uniunea Europeană, media la nivelul UE 28 fiind de 0,3%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În același timp, INS a anunţat că rezultatele trimestrului I 2018, comparativ cu trimestrul IV 2017, au fost revizuite în creștere ușoară de la 100,1% la 100,3%, iar rezultatele trimestrului II 2018, comparativ cu trimestrul I 2018, au fost revizuite de la 101,4% la 101,5%.

Toate aceste date ne arată că previziunile unor critici de serviciu dar și ale unor organisme internaționale cu privire la evoluția economiei noastre -revizuite în scădere cu ceva timp în urmă- nu se vor confirmă nici în acest an.

Preocuparea noastră, a celor din ALDE este să continuăm la nivelul guvernării politicile care să genereze creștere economică sustenabilă și care, în același timp, să asigure echilibrele macroeconomice.

De pe o asemenea baza vom putea în perspectivă să decidem o taxare mai redusă a salariilor care să permită românilor să rămână cu mai mulți bani în buzunare.

BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ

Politica