Vor să arate că sunt darnici și generoși dar cad în penibil! Cer donații ca să facă ei donații, adică vor să facă acte de caritate politică din cerșit, din buzunarul altora! Organizația de Tineret a PSD Drobeta Turnu Severin solicită alimente de la oamenii cu posibilități ca să-i ajute pe oamenii fără posibilități. Cu alte cuvinte, micii pesediști vor să facă acte de caritate pe banii altora. Și mai jenant ar fi dacă atunci când vor dărui aceste cadouri, din casă-n casă, vor spune tuturor că sunt din partea PSD sau vor da de înțeles că vin de la PSD, prin simplu procedeu propagandistic, de a purta toți haine cu inscripțiile partidului.
În loc să dea de la ei și membri lor de partid, cer de la populație
Dacă tot pun numele partidului în față, în loc să se mobilizeze ei între ei, fac apel la populație să le doneze alimente, dulciuri etc. Concret, cer donații ca apoi să facă ei donații. Cu ocazia sărbătorilor de iarna, Organizația TSD Drobeta Turnu Severin, reia campania umanitară devenită deja o tradiție, care are ca obiectiv vizita unui număr cât mai mare de familii defavorizate. Tinerii social democrați Drobeta Turnu Severin și-au propus astfel să aducă pentru o zi zâmbetul pe buzele unor oameni care au cu adevărat nevoie. În acest sens, în perioada 8 noiembrie – 1 decembrie, la sediul PSD din Severin, de pe strada Traian nr. 76, oricine dorește să participe la această campanie, poate veni cu dulciuri, fructe, legume sau alimente de bază, urmând ca în data de 6 decembrie, tinerii TSD să meargă cu pachetele adunate la mai multe familiile și copiii care nu își permit prea multe în pragul sărbătorilor de iarna. ,,Orice ajutor este binevenit! Vă mulțumim anticipat pentru susținere!” transmit tinerii Social Democrați din Drobeta Turnu Severin.