Primarii din Dolj chemaţi la discuţii. Se caută angajaţi pentru Ford

Ana-Maria Constantinescu

Primarii din Dolj vor avea o întâlnire, la Consiliul Judeţean, cu reprezentanţii companiei Ford care, pregătindu-se pentru lansarea producţiei unui nou model de maşină în fabrica din Craiova, au nevoie de 1.700 de angajaţi.
Anunţul a fost făcut, marţi, de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, care a precizat că locurile de muncă se vor adresa tuturor doljenilor care locuiesc la o distanță de maxim 35 de kilometri de Craiova.
„Este dificil să găsim personal doar în Craiova și atunci ne-am pus de acord, studiind întreg județul Dolj, ca până la 35 de kilometri în interiorul județului să mergem să discutăm cu primarii, în așa fel încât lumea să fie informată despre ceea ce urmează să se întâmple. În acest sens, în cursul săptămânii viitoare, în data de 14 noiembrie, vom avea o întâlnire cu toți acești primari, la sediul uzinei, urmată de o vizită în fabrică. Apoi rămâne ca fiecare edil să vadă cum informează populația. Este vorba despre 1.700 de locuri de muncă”, a declarat Ion Prioteasa.
Şeful administraţiei doljene a mai precizat că reprezentanţii companiei estimează că cele mai multe angajări vor avea loc anul viitor, dar vor exista și persoane care vor începe lucrul mai devreme întrucât trebuie să urmeze cursuri de pregătire în țară sau peste hotare.
Compania Ford a anunţat deja de ceva timp că va produce, în uzina din Bănie, un nou model şi că pentru aceasta, va face o investiţie suplimentară de 200 milioane euro.
Noul vehicul se adaugă actualului SUV de clasă mică Ford EcoSport și motorului 1.0 EcoBoost, ambele produse deja la fabrica din Craiova. Noul model și data de start a producției acestuia vor fi confirmate în apropierea momentului lansării acestuia, spun reprezentanţii Ford.

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol