Opera „Ţărăncuţă cu basma albă” de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată, miercuri seara, în cadrul Licitaţiei Artmark de Toamnă pentru suma de 350.000 de euro, devenind cea mai bine vândută lucrare a acestui artist.
Lucrarea provine din colecţia magistratului Lazăr Munteanu (1869 – 1951), unul dintre cei mai însemnaţi colecţionari ai perioadei dintre cele două războaie mondiale, regăsindu-se în suita reprezentativă a colecţionismului românesc interbelic, alături de Krikor Zambaccian sau dr. Iosif Dona. Lazăr Munteanu a fost preşedinte al Tribunalului Constanţa, secretar general al Departamentului Justiţiei şi judecător la Curtea de Casaţie.
Grigorescu rămâne în fruntea topului celor mai bine vânduţi artişti români, după ce în decembrie 2016 stabilise un alt record al pieţei de artă cu lucrarea „Ţărăncuţe de la fântână”, adjudecată la 320.000 de euro.
Licitaţia de Toamnă a înregistrat vânzări totale în valoare de 1.632.850 de euro, rata de adjudecare fiind de 81%.
Între lucrările adjudecate la sume ridicate s-au mai numărat „Natură statică cu liliac şi cutie cu bijuterii” de Theodor Aman, la 140.000 de euro, „Afize” şi „Catrina supărată” de Nicolae Tonitza, la 125.000 de euro, respectiv 47.500 de euro, „Ciobănaş cu turmă de oi” şi „Primăvară la Posada” de Nicolae Grigorescu, la 110.000 de euro, respectiv 32.500 de euro, „Portret pentru mai târziu” (Poetul Ion Minulescu) de Victor Brauner, la 80.000 de euro, „Pe gânduri” şi „Natură statică cu narcise şi oglindă” de Theodor Pallady, la 40.000, respectiv 22.000 de euro, schiţele în tuş „La Colonne sans fin/La muse endormie” de Constantin Brâncuşi la 40.000 de euro, „Bătrân pe strada Povernei” şi „Peisaj din Valea Prahovei” de Ştefan Luchian, la 35.000 de euro, respectiv 20.000 de euro, „Natură statică cu pere şi carte” de Gheorghe Petraşcu, la 26.000 de euro, „Ultima luptă” de Demeter Chipăruş, la 22.000 de euro.
Sursa foto: (c) www.artmark.ro