FCU Craiova și ACSO Filiași vor disputa primul meci pe arena severineană, după anunțul privitor la schimbarea denumirii acesteia.
Cele două formații au trecut marți pe la catafalcul lui Ilie Balaci, iar vineri vor evolua pe stadionul ce-i poartă numele celui mai mare jucător din istoria fotbalului din Oltenia. Autoritățile locale din Severin au făcut anunțul: „Ţin minte că am fost cu tatăl meu la meciul cu Rapid. Ce atmosferă a fost! Nu aveai loc să arunci un ac în stadion! Toţi regretăm acum trecerea lui în nefiinţă. Ilie Balaci merită să poarte denumirea stadionului din Severin, pentru tot ce a făcut în fotbalul severinean. Cred că AS Drobeta 1990 a fost cea mai frumoasă echipă din istoria fotbalului mehedinţean”, a spus viceprimarul Daniel Cîrjan. Pentru a se schimba denumirea mai e de trecut doar procedura birocratică, în Consiliul Local.
Partida va avea o încărcătură mai mare, în mod categoric, pentru gazde, care, la fel ca CS Universitatea Craiova, îl revendică pe Ilie Balaci, legendă a fotbalului românesc. În plus, va conta și obiectivul fixat: FC U Craiova propunându-și promovarea. În ultima rundă, Costea, Dina și colegii lor au produs prima înfrângere din acest sezon Unirii Bascov, în vreme ce CSO Filiași a pierdut acasă cu Brașovul. În cazul unui succes al FCU, cele două echipe vor face rocada în clasament. Cealaltă reprezentantă a Doljului, satelitul CS Universitatea Craiova are o deplasare dificilă, pe terenul celor de la Steagu Roșu Brașov, ocupanta poziției secunde în clasament.
Liga 3 – seria 3 – etapa 10
Vineri, ora 15:00
CSM Flacăra Moreni – Hermannstadt 2
Atletic Bradu – Sporting Roșiori
FC U Craiova – ACSO Filiași
FC Voluntari 2 – Unirea Bascov
CSM Alexandria – Flacăra Horezu
Turris Turnu Măgurele – Astra 2 (ora 17:00)
Sâmbătă, ora 15:00
FC Pucioasa – Viitorul Domnești
SR Municipal Brașov – U Craiova 1948 CS 2
Clasament
1 Flacăra Horezu 9 6 2 1 15-4 20
2 SR Brașov 9 6 1 2 14-8 19
3 Turris T. Măgurele 9 5 3 1 17-5 18
4 Unirea Bascov 9 5 3 1 16-6 18
5 FC Voluntari II 9 5 1 3 14-9 16
6 ACSO Filiași 9 5 1 3 14-13 16
7 U Craiova 1948 8 4 2 2 12-7 14
8. AFC Astra II 8 4 2 2 16-12 14
9 FC Pucioasa 9 4 1 4 12-10 13
10 U Craiova II 1948 CS 9 3 3 3 22-12 12
11 Hermannstadt II9 3 3 3 18-16 12
12 FCM Alexandria 9 3 2 4 15-12 11
13 Sporting Roșiori 9 2 2 5 14-18 8
14 Atletic Bradu 9 2 1 6 7-19 7
15 Flacăra Moreni 9 0 1 8 2-15 1
16 Viitorul Domnești 9 0 0 9 4-46 0