duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Investiţiile CJ Dolj, vitale pentru dezvoltare

De departe cel mai mare investitor al judeţului, Consiliul Judeţean Dolj s-a ridicat şi în 2018 la nivelul aşteptărilor, direcţionând zeci de milioane de euro în domenii încă deficitare, aşa cum sunt sănătatea, transporturile sau protecţia socială. Beneficiind şi de un buget mai mare cu peste un sfert față de 2017, CJ Dolj a reuşit să demareze ori să finalizeze zeci de proiecte care, fără îndoială, vor accentua dezvoltarea judeţului şi vor avea un impact direct asupra calităţii vieţii pentru cei mai mulţi dintre doljeni.

Din cei peste 190 de milioane de lei programați investițiilor în 2018, cea mai mare parte a mers către la capitolul transporturi. Vorbim despre 61,4 milioane de lei, bani care au fost ori sunt folosiți pentru modernizarea a peste 210 de kilometri de drumuri. Printre acestea, este vorba despre DJ 552 Craiova – Cetate, DJ 542 Dăbuleni – limita județului Olt, DJ 643 D Bulzești – limita județului Vâlcea, DJ 606C Sârsca – limita județului Mehedinți, DJ 561B Segarcea – Valea Stanciului – Zăval sau DJ 561 A Giurgița – Plenița – limita județului Mehedinți.

„Dacă ar fi să ne rezumăm la demersurile privind infrastructura rutieră vom vedea că, în momentul actual, Consiliul Județean are depuse 6 proiecte cu finanțare europeană, aflate în diverse stadii, cu o valoare cumulată de aproximativ 100 de milioane de euro. De asemenea, prin Programul Național de Dezvoltare Locală au mai fost semnate alte 4 contracte, proiecte aflate în curs de implementare. Totalizând, vorbim despre drumuri județene cu o lungime de peste 207 kilometri care sunt reabilitaţi sau modernizaţi prin investiții cu finanțare nerambursabilă: 40,6 kilometri prin PNDL, cu fonduri guvernamentale, în valoare de 29 de milioane de euro, și 167 de kilometri cu fonduri de la
Uniunea Europeană. De asemenea, trebuie menționat că avem în pregătire și alte investiții în infrastructura rutieră care vizează cel puțin alte două tronsoane de drum, cu o lungime semnificativă”, a declarat Cosmin Vasile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Terminal nou pentru aeroport
Probabil cel mai important dintre proiectele derulate de-a lungul timpului de CJ Dolj, Aeroportul din Craiova rămâne pe lista de priorități a instituţiei, care depune eforturi pentru extinderea terminalelor existente, precum și construirea unui terminal nou.
Investițiile sunt estimate la 76 de milioane de euro, iar autoritățile județene şi-au propus accesarea unor fonduri europene, suma fiind mult prea mare pentru a putea fi suportată din bugetul propriu.
„În condițiile în care, în acest an, am depăşit pragul de 300.000 de pasageri şi nu credem că ne mai desparte mult timp de momentul în care vom depăși pragul de 500.000 de călători, nu este deloc surprinzător că actualele terminale sunt neîncăpătoare. Tocmai din acest motiv am inițiat în perioada următoare proiectul de extindere a zonelor de sosiri și plecări, suprafața terminalelor urmând a fi mărită cu peste 2.200 de mp. Aeroportul Internațional Craiova rămâne unul dintre principalele noastre obiective investiționale și sper că ne vom revedea cât mai curând, pentru a marca împreună o nouă reușită”, a afirmat vicepreședintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, care a adăugat că previziunile arată că traficul pe Aeroportul Internaţional Craiova va depăşi în următorii ani 1,5 milioane de călători pe an.

Consiliul Județean Dolj a alocat deja 2,3 milioane de lei pentru dotarea terminalelor cu aparatură modernă, sisteme și echipamente specifice (detectoare de metale, alimentatorul cu apă potabilă pentru aeronave și vehiculele pentru cărucioarele de bagaje) şi a demarat lucrările pentru pregătirea terenului, situat în partea de Vest a aeroportului.

Clinică nouă şi multe proiecte în derulare
Bugetul de investiții pentru 2018 a prevăzut, de asemenea, peste 33 de milioane de lei, bani care au mers către domeniul sănătății, CJ Dolj continuând să aloce bani pentru modernizarea și dotarea unităților aflate în subordinea sa. În fruntea listei rămân lucrările de modernizare și extindere a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență, extinderea Centrului Medical de Radioterapie sau amenajarea incintei SCJU. Nu trebuie omis faptul că o parte din aceşti bani au fost folosiţi pentru dotarea cu echipamente medicale a Clinicii de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară, obiectiv inaugurat recent în prezenţa ministrului Sorina Pintea.
Trebuie precizat că CJ Dolj s-a implicat activ în sprijinirea proiectului viitorului Spital Regional de Urgenţă care urmează să fie ridicat la Craiova, o investiţie vitală pentru domeniul sanitar din Oltenia.

Cultura, prioritate în anul Centenarului

Păstrând o tradiție începută în urmă cu foarte mulți ani, Consiliul Județean
Dolj continuă să privească atent către investițiile în cultură, un domeniu atât de important, mai ales în anul Centenarului. Construirea Centrului Internaţional „Constantin Brâncuşi”, înfiinţarea Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc, dar şi restaurarea Culelor din Brabova şi
Cernăteşti sunt doar câteva dintre proiectele în care CJ Dolj este implicat în prezent.
„Ne bucură faptul că, de-a lungul anilor, fie cu alocări din bugetul propriu al CJ Dolj, fie cu finanțare obținută de la Uniunea Europeană, am reușit să ducem la bun sfârșit mai multe inițiative pentru păstrarea și promovarea inestimabilului patrimoniu din această zonă. În
acest sens, aș aminti demersul pentru restaurarea Muzeului de Artă, o clădire emblematică pentru Oltenia, în care se regăsesc opere ale inegalabilului Constantin Brâncuși – investiție realizată printr-un demers cu finanțare europeană. Și, pentru că am amintit despre
Brâncuși, trebuie spus că, în imediata vecinătate a Palatului «Jean Mihail», Consiliul Județean construiește în prezent un complex turistic și expozițional, dedicat în întregime marelui sculptor.
Recent, am semnat contractele de finanțare pentru restaurarea culelor de la Brabova și Cernătești, două clădiri cu statut de monument istoric de interes național, pentru care am obținut fonduri europene. Un alt obiectiv de finanțare al CJ Dolj este destinat înfiinţării Muzeului Cărții și Exilului Românesc, demers cu finanțare europeană, pentru care am alocat, în acest an, aproape 1,5 milioane de lei. Este un proiect unic la nivel naţional cu care ne mândrim.
Doresc să evidențiez angajamentul CJ Dolj de a se implica și în viitor în susținerea unor astfel de evenimente și proiecte culturale, pentru că ele dăinuie peste ani și reușesc să unească oameni, indiferent de țară, de tradiție sau de granițe”, a declarat vicepreședintele
CJ Dolj, Cosmin Vasile, care a ţinut să precizeze că instituţia este unul dintre partenerii tradiționali al mai multor evenimente culturale de prestigiu, aşa cum sunt Festivalul Mondial de Poezie «Mihai Eminescu», Festivalul Internațional «Shakespeare», Festivalul Internațional «Adrian Păunescu» sau Divanul degustătorilor de film și artă culinară.

 

Politica