Câţiva ciobani se află în fața Ministerului Agriculturii, nemulţumiţi că prin neînregistrarea berbecilor cu un certificat de origine pierd sprijinul cuplat, spunând că animalele din programul de ameliorare sunt mai neperformante decât cele care nu aparţin programului.
Ciobanii spun că fără certificatul de origine din programul de ameliorare a speciei la ovine nu se mai primeşte sprijinul cuplat, în valoare de 25 de euro/cap de animal, ci doar cuantumul Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT), în valoare de 25 de lei/cap de animal, iar pentru efectivele care beneficiază de programul de ameliorare se încasează atât sprijinul cuplat, cât şi ajutoarele naţionale tranzitorii.
Sursa foto: Mediafax







