duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Procesul evazioniștilor de la „Zahărul Corabia”, amânat de lipsa raportului de expertiză, la aproape 6 ani de la destructurarea grupării

Din cauza lipsei unui raport de expertiză, magistrații Curții de Apel Craiova au amânat, din
nou, soluționarea apelurilor declarate de evazioniştii de la Zahărul Corabia împotriva
sentinţei Tribunalului Dolj prin care au fost condamnaţi la peste 100 de ani de puşcărie.
Următorul termen a fost stabilit pentru 17 octombrie a.c.. Nu mai puțin de 18 persoane au
fost trimise în judecată în dosarul „Zahărul Corabia”, fiind acuzate de o evaziune fiscală de
aproximativ 4,5 milioane euro prin achiziţii intracomunitare, 16 dintre ele fiind
condamnate şi două achitate în septembrie 2016 de magistraţii Tribunalului Dolj.

Sunt doi ani de la înregistrarea cauzei pe rolul instanței și procesul evazioniștilor de la
„Zahărul Corabia” a fost amânat din nou. Magistrații de la Curtea de Apel Craiova au
stabilit un nou termen, pe 17 octombrie a.c., pentru judecarea apelurilor celor 16
condamnaţi din dosarul evaziunii de la „Zahărul Corabia”, tot pentru lipsa raportului de
expertiză.
Reamintim că gruparea a fost destructurată în urmă cu aproape 6 ani, pe 5 noiembrie 2012,
când poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova,
împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au descins la 10 locaţii –
locuinţe şi sedii de societăţi comerciale – majoritatea din Craiova şi comunele limitrofe,
dar şi din Corabia şi Caracal, judeţul Olt, Ilfov şi Bucureşti, aparţinând suspecţilor. Aceştia
erau acuzaţi că au obţinut beneficii financiare substanţiale, utilizând 24 de societăţi
comerciale înfiinţate special pentru derularea de activităţi comerciale ilegale cu zahăr şi
ulei. Astfel, potrivit anchetatorilor, suspecţii au înfiinţat, în Bulgaria şi Ungaria, mai multe
societăţi comerciale în numele cărora erau efectuate achiziţii intracomunitare de mărfuri
din România, scutite de plata TVA. În realitate, prin utilizarea de documente false,
mărfurile erau comercializate pe teritoriul României, fără plata taxelor şi impozitelor
aferente, prin intermediul altor societăţi comerciale, controlate tot de membrii grupării.
După cum au mai comunicat anchetatorii, cu titlu de exemplu, prin intermediul uneia
dintre aceste societăţi, respectiv SC Zahărul Corabia SA, a fost creat un prejudiciu de peste
6.300.000 lei, prin înregistrarea fictivă a aproximativ 10.000 tone de zahăr, ca fiind livrare
intracomunitară, lucru ce nu corespundea realităţii. Pe 6 noiembrie 2012, nu mai puţin de
14 persoane au fost reţinute în acest dosar: Andrei Dumitru, Felician Popa, Ana Popa,
Costinel Carşin, Ion Laurenţiu Chiriac, Costinel Moandă, Gabriela Duinea, Silviu Moandă,
Ion Marius Voiculescu, Daniela Popescu, Alexandru Adelin Maria, Dumitru Cristian
Udrescu, Rabie Abdalla (director executiv al SC Zahărul Corabia SA) şi Henri Saouma.
Toţi cei 14 au fost arestaţi preventiv la momentul respectiv, însă, ulterior, cu toţii au fost
eliberaţi, majoritatea fiind plasaţi sub control judiciar de instanţele craiovene.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au finalizat cercetările şi au trimis în
judecată 18 persoane în acest dosar de amploare, care s-a înregistrat pe 30 aprilie 2013, pe
rolul Tribunalului Dolj, gruparea fiind acuzată de un prejudiciu total, cauzat prin eludarea
plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat, estimat la 4,5 milioane de euro.
Tribunalul Dolj a pronunţat pe 13 septembrie 2016 sentinţa. Astfel cinci inculpaţi au fost
condamnaţi la câte 10 ani de închisoare. Este vorba de Popa Felician, Dumitru Andrei,
Popa Ana, Popa Adrian şi Chiriac Ion Laurenţiu. La opt ani de închisoare a fost condamnat
Saouma Henri, iar alţi 10 inculpaţi au primit pedepse cuprinse între 5 şi 7 ani de detenţie:
„Aplică inculpatului CARŞIN COSTINEL pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani
închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului MOANDĂ
COSTINEL pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim de
detenţie (…) aplică inculpatului MOANDĂ SILVIU pedeapsa principală cea mai grea de 7
ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului VOICULESCU
ION MARIUS pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim
de detenţie (…) aplică inculpatei DUINEA GABRIELA pedeapsa principală cea mai grea
de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatei POPESCU
DANIELA pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare cu executare în regim de
detenţie (…) aplică inculpatului ABDALLA RABIE pedeapsa principală cea mai grea de 6
ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului JIPESCU IULIAN
CEZAR pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare în regim de
detenţie (…) aplică inculpatului MARIA ALEXANDRU ADELIN pedeapsa principală
cea mai grea de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie (…) aplică inculpatului
UDRESCU DUMITRU CRISTIAN pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare
cu executare în regim de detenţie (…)”, a decis Tribunalul Dolj. State Alina Maria şi
Butaru Victoria au fost achitate.
Atât cei 16 inculpaţi condamnaţi cât şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova
au declarat apel, hotărârea ce se va pronunţa la Curtea de Apel Craiova fiind definitivă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica