sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Ultima ora

Sport

Transportatorii s-au întâlnit cu reprezentanţii ministerului

Câteva zeci de transportatori protestează în faţa ministerului de resort, între orele 9:00-15:00, spunând că sunt nemulţumiţi de modul în care se acordă licenţele pentru cursele de transport persoane judeţene şi interjudeţene.

Da altfel, membrii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) s-au aflat, azi, la Comisia de Dialog Social cu reprezentanţi din minister, unde s-a discutat despre schimbarea reglementărilor privind transportul de pasageri.

Ion Comuşi, vicepreşedintele Confederaţiei a afirmat că după referendum, 2.500 de maşini vor veni la Bucureşti.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Săptămâna trecută, transportatorii au anunţat că vor protesta în zilele de 25 septembrie, 26 septembrie şi 27 septembrie, cu 1.000 de autocare, dar au obţinut autorizaţie doar pentru 26 şi 27 septembrie, pentru un miting cu 500 de autocare.

Transportatorii sunt nemulţumiţi că se discută modificarea reglementărilor privind transportul de persoane, atât interjudeţean, cât şi judeţean, aşa cum sunt stabilite prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 980/2011. Reglementările vizate sunt incluse într-un proiect legislativ care se află în dezbatere la Comisia de Dialog Social.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat, săptămâna trecută că a primit nenumărate notificări de la Consiliul Concurenţei care solicită, la acordarea licenţelor pentru transporturile interjudeţene de pasageri din România, eliminarea criteriului de vechime pe traseu.

Politica