duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

S-a decis. Referendum pentru Olt, pe 7 octombrie

Hotărârea prin care pe 7 octombrie va fi organizat referendumul pentru schimbarea denumirii judeţului Olt în Olt-Romanaţi a fost aprobată, luni, de consilierii judeţeni.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că referendumul local se va desfăşura în aceeaşi zi cu cel naţional privind redefinirea familiei.
„Aşa cum am spus şi atunci când am demarat această iniţiativă, încercăm să lipim acest referendum de cel naţional şi astăzi a fost primul pas, acela de a aproba o hotărâre de consiliu, urmând ca la următoarea şedinţă de guvern, să fie dată o ordonanţă, astfel încât pe 7 octombrie să se desfăşoare ambele referendumuri, atât cel pentru familie, cât şi cel pentru redenumirea judeţului Olt în Olt-Romanaţi”, a declarat Oprescu.
El a ţinut să precizeze că în ceea ce priveşte costurile, acestea ar urma să fie minime tocmai datorită faptului că referendumul pentru Olt-Romanaţi va fi în acelaşi timp cu cel pentru redefinirea familiei.
„Abia după ordonanţă, vom putea şti cât va costa organizarea referendumului. Noi am prins, astăzi, suma de 9.000 lei, dar sperăm să nu avem nevoie de toţi aceşti bani pentru că, dacă îl vom lipi de cel naţional, atunci mare parte din cheltuieli vor fi suportate de către Guvernul României. Noi doar ne vom face propriile buletine, ştampile şi informarea cetăţenilor”, a mai afirmat şeful CJ.

Oprescu subliniază faptul că iniţiativa privind redenumirea judeţului Olt nu are conotaţie politică, fiind vorba despre o reparaţie morală şi istorică.
„Nu va fi o campanie electorală. Chiar încercăm să-l scoatem din zona politică pentru că nu este un demers politic, este un demers moral, de reparaţie istorică. Să nu uităm că suntem în Anul Centenarului, iar actualul judeţ Olt este format din cele două judeţe istorice Olt şi Romanaţi. Promovarea referendumului va fi făcută prin pliante, prin mass-media. Vom încerca să avem presa partener în acest demers”, a afirmat Marius Oprescu.
El a adăugat că cetăţenii nu vor fi afectaţi de modificare, noua denumire a judeţului urmând să apară în acte, la expirarea sau preschimbarea documentelor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„De asemenea, vrem să trimitem, fiecărui cetăţean, o informare despre ce urmează să facem, astfel încât lucrurile să nu degenereze şi cineva să-l exploateze politic. De-a lungul timpului, de când a avut loc primul pas spre acest referendum, au apărut tot felul de informaţii false cum că cetăţenii vor fi puşi la cheltuieli suplimentare. Nu va fi aşa. Actele cetăţenilor, inclusiv buletine, paşapoarte, certificate de naştere, certificate de înmatriculare a maşinilor, vor fi schimbate atunci când vor ajunge la scadenţă şi atât. Nu-i va chema nimeni mai devreme să schimbe vreun act”, a conchis Oprescu.
Oltenii vor fi chemaţi să răspundă cu „da” sau „nu” la întrebarea „Sunteţi de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanaţi judeţului Olt?”. Pentru ca această schimbare de denumire să se producă, la vot trebuie să se prezinte 30% dintre oltenii aflaţi în listele electorale permanente, iar 50% plus unu dintre aceştia să voteze „da”.
Un grup de iniţiativă, format din reprezentanţii unor asociaţii, ai autorităţilor judeţene şi locale, dar şi parlamentari din toate partidele, s-a reunit, anul trecut, la Caracal pentru a propune adăugarea la numele judeţului Olt a denumirii de Romanaţi, ca reparaţie istorică pentru vechiul judeţ din perioada interbelică ce avea reşedinţa la Caracal.
Din grupul de iniţiativă fac parte reprezentanţii unor asociaţii din Caracal, dar şi prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul din Caracal, Liviu Radu, viceprimarul Octavian Stănescu, alături de senatorii Paul Stănescu, Renică Diaconescu (ambii PSD), Siminica Mirea (fostă PNL) şi deputaţii social-democraţi Florin Iordache, Marius Iancu, Alexandru Stănescu şi Dan Ciocan. De asemenea, iniţiativei de adăugare a numelui de Romanaţi la cel al judeţului Olt a aderat şi episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Sebastian.

Politica