sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Operatorii de transport amenință cu greva

Operatorii români de transport ameninţă cu oprirea activităţii de transport interjudeţean şi judeţean de pasageri, la nivel naţional, în prima parte a lunii septembrie, ca formă de protest faţă de propunerile Ministerului Transporturilor pe acest segment, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT). 

Ei spun că „ministerul transporturilor promovează, cu o îndârjire de neexplicat, cea mai proastă ‘ reţetă’ pentru viitorul transporturilor rutiere de pasageri iar această „reţetă” face referire la: liberalizarea transportului interjudeţean de pasageri, deschiderea pieţei transportului interjudeţean pentru orice agent economic, fără ca acesta să fie neapărat operator de transport şi care poate avea datorii la stat, respectiv neprezentarea unui studiu de mobilitate la nivel naţional care să genereze un program de transport adecvat nevoilor pasagerilor.

Potrivit reprezentanţilor FORT, iniţiativa Ministerului Transporturilor este „distrugătoare şi demolatoare pentru transportatorii serioşi care au îndurat, au suportat şi acceptat toate schimbările cu eforturi mari investiţionale, au construit singuri autogări şi au ales să nu plece din ţară”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La finele lunii iulie a acestui an, oficialii FORT susţineau, într-un comunicat de presă, că se impune o prelungire a programului de transport interjudeţean pentru o perioadă de patru ani, şi nicidecum deschiderea pieţei interne pentru operatorii din alte ţări, în contextul în care, în întreaga Uniune Europeană, „liberalizarea este doar o teorie lipsită de transparenţă, menită să ofere şansă jucătorilor vestici să câştige cât mai mult din pieţele ţărilor estice”.

Politica