Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că, începând de luni, în mai multe regiuni din Grecia se menţine riscul ridicat de incendii, gradul patru din cinci posibil.
Astfel, sunt vizate regiuni deja afectate de incendii din Grecia Centrală (insulele Evia şi Skyros), peninsula Attica, regiunea Viotia, nordul Mării Egee (insulele Lesvos, Chios), Insulele Ionice (Kythira) şi Peloponez (Corint, Argolida, Lakonia)
Ministerul oferă informaţii românilor în legătură cu modul în care pot cere asistenţă consulară în cazul în care se confruntă cu probleme.
De asemenea, detalii despre evoluţia vremii se pot obţine accesând portalurile http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/GR-Grecia.html şi http://www.hnms.gr/emy/en/index_html, iar cetăţenii care au nevoie de ajutor pot apela la Ambasada României în Republica Elenă sau la Consulatului General al României la Salonic. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879, +302106728875 şi cel al Consulatului General la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Amintim că, în urmă cu o săptămână, locuitorii din două sate din insula Evia din Grecia au fost evacuaţi din cauza unui incendiu de vegetaţie agravat de vânturile puternice din zonă. A fost o măsură de precauţie după ce 94 de persoane au murit în urma incendiilor de vegetaţie din Grecia. Peste 3.500 de case au fost afectate de incendiu, iar 1.000 dintre acestea trebuie demolate deoarece au fost complet distruse.