miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Albanez prins când încerca să dea șpagă la frontieră

Un cetățean albanez a fost prins în flagrant în timp ce încerca să dea șpagă unui polițist de frontieră. S-a întâmplat în Mehedinți, la Porțile de Fier II. 

Direcția Generală Anticorupție (DGA) a anunțat că ofițerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Mehedinţi, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi au prins în flagrant un cetăţean albanez, care a oferit mită suma de 200 euro unui poliţist de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara – Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier II.

Potrivit DGA, ofițerul a sunat la SJA Mehedinți și a anunțat că „pe sensul de intrare în țară s-au prezentat doi cetățeni de naționalitate albaneză, iar unul dintre aceștia nu îndeplinea condițiile legale pentru a trece frontiera.  După ce i-a relatat cetățeanului albanez motivele refuzului intrării în țară, acesta i-a oferit polițistului suma de 200 de euro pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu și a-i permite trecerea frontierei”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ofițerii anticorupție au organizat acțiunea de prindere în flagrant, iar cetățeanul albanez a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

 

Politica