Subiectul este exhaustiv, aşa că vom divaga cât mai puţin, spre a prinde măcar aspectele esenţiale, pe care încercăm să le inseram în realitatea imediată (în viaţă), în scopul de a ne lămuri ce se-ntâmplă cu/la noi. Pornim de la P.C.R. (abr. ironic/e) de la pile, cunoştinţe, relaţii (prin analogie cu sigla Partidului Comunist Român), de care mulţi ne amintim duios şi de care mai tinerii concetăţeni au auzit fără doar şi poate, pentru că e o practică socială istorică, iar mulţi ne vor blama, ne vor ţine minte şi ne vor sancţiona, în mersul nostru în viaţă, fară să ne dăm seama de unde ni se trage.
Primul cuvânt se scrie corect cunoştinţă, cu un singur i, iar explicaţia gramaticală este simplă: la cuvântul de bază, a cunoaşte (cunost), se adaugă sufixul inta. CUNOŞTINŢĂ/cunoaştere înseamnă deci totalitatea noţiunilor, ideilor, informaţiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare, dar şi persoana pe care cineva (vorbitorul) o cunoaşte. Avem deci definiţiile a avea (sau a lua) cunoştinţă de ceva = a şti, a fi informat, a aduce (ceva) la cunoştinţă cuiva = a informa pe cineva (despre ceva), a aduce la cunoştinţa publică = a da de ştire tuturor, în cunoştinţă de cauză = cunoscând bine ceva, a-şi pierde cunoştinţa = a nu mai şti de sine, a leşina, dar şi pe acelea (definiţiile) de persoană pe care vorbitorul o cunoaşte, cum ar fi expresia a face cunoştinţă cu cineva = a lega relaţii sociale cu o persoană, ex. X e o veche cunoştinţă, cu derivatul mulţumire, recunoştinţă.
CUNOAŞTERE, acţiunea de a cunoaşte şi rezultatul ei, faptul de a poseda cunoştinţe, informaţii, date asupra unui subiect, asupra unei probleme, înţelegere, percepţie, pricepere, ştiinţă, dar şi a fi cunoscut (unul cu altul), a deţine informaţii unul despre altul, a se şti. Mai avem a lua cunoştinţă, a înţelege, a aprecia, a judeca, a fi în relaţii cu cineva, a fi recunoscător, a mulţumi, dar şi am cunoscut ce poamă este, cunoaşte-te pe tine însuţi, se cunoaşte că nu ştie nimic, a cunoaşte o persoană, ziua bună de dimineaţă se cunoaşte, dar nu vreau să ajungem la Teoria cunoaşterii sau Sociologia cunoaşterii. Adrian Păunescu are o poezie care se cheamă “Punctul pe I”. Am şi eu una, “Dintotdeauna vocalele”. Veţi vedea ce importante sunt vocalele, şi mai ales vocala I, pentru existenţa noastră. Dacă schimbăm două vocale între ele şi adăugăm un I cu punctul pe el, în cuvântul cunoştinţă ne trezim cu conştiinţă, cuvânt fantastic pentru om.
CONŞTIINŢĂ, sentiment, intuiţie pe care fiinţa umană o are despre propria existenţă şi despre lucrurile din jurul său, înţelegere, conştiinţă socială ca ansamblu de reprezentări, idei, concepţii, cunoştinţe, mentalităţi ale unei colectivităţi umane, care reflectă condiţiile de existenţă ale acesteia, precum şi psihologia socială a oamenilor, conştiinţă de clasă ca parte a conştiinţei sociale care reflectă existenţa socială a unei clase determinate, gândire, spirit, sentiment al responsabilităţii morale faţă de propria sa conduită, dar mai avem caz/proces de conştiinţă, mustrare de conştiinţă/remuşcare, regret, a fi cu conştiinţa împăcată sau a nu avea nimic pe conştiinţă/a fi convins că nu a săvârşit nimic împotriva legilor moralei sau a legilor statului, dar şi a fi fără conştiinţă/a fi lipsit de scrupule, cu mâna pe conştiinţă/cu toată sinceritatea, libertate de conştiinţă/dreptul recunoscut cetăţenilor de a avea orice concepţie religioasă, filozofică. Eu cred cu tărie că, de la acest cuvânt, conştiinţă, pleacă tot binele/nebinele nostru, al românilor.
Prof. Univ. Dr. DUMITRU CONSTANTIN DULCAN, membru al unor prestigioase societăţi ştiinţifice naţionale şi internaţionale, autor al unor brevete de invenţii, titular de cursuri universitare, deţinător a numeroase premii ştiinţifice şi literare, obţinute în ţară şi străinatate, zice: ,,Trăim în epoca marilor descoperiri ştiinţifice. Studiile dedicate cercetării creierului îl relevă ca fiind structura cea mai complexă din Univers. S-a spus că Universul seamănă tot mai mult cu un mare gând decât cu un imens angrenaj fizic. În acest sens, gândul ne apare ca fiind cea mai importantă forţă organizatoare din Univers (vorba lui Eminescu: fără gând, nemica, n.n.).
Optimizarea fiziologiei noastre, a memoriei, atenţiei, activarea posibilitaţilor latente cu care venim pe lume, controlul propriei sănătăţi, chiar şi în unele suferinţe greu vindecabile astăzi – sunt obiective aflate în puterea minţii noastre. Autosugestia, tehnica imageriei mentale, tehnicile de echilibrare energetică, unele metode aduse în lumea modernă din alte tradiții spirituale – sunt instrumente a căror eficacitate a fost validată de utilizarea lor şi în medicina zilelor noastre. Prin puterea minţii ne putem găsi astfel drumul către noi înşine, într-un moment în care omenirea pare a se fi pierdut pe sine însăşi, fără a se regăsi încă”.
Toate aceste noi descoperiri ştiinţifice, care vor fi analizate prin prisma consecinţelor pragmatice, constituie o premisă a posibilităţilor de care dispunem astăzi pentru schimbarea modului de gândire şi comportament, de edificare a unor exigenţe (era să zic a omului nou) morale superioare, atât de mult necesare pentru a ne regăsi acum pe noi înşine. Important este dacă şi noi suntem de acord să ne supunem acestui tratament de schimbare a, cum să zic eu, condiţiei noastre umane, de ultimă oră, în ultimul ceas, căci am ajuns în ,,orele astrale ale omenirii”, urmând, probabil, Potopul.
***
- Iorga: Un bun şi sigur prieten e conştiinţa ta. N-o ucide, ci las-o să moară odată cu tine.
Francois Rabelais: Ştiinţa fără conştiinţă este ruina sufletului.
- F. Quintilianus: Conştiinţa valorează cât o mie de martori.
- O. Naso: O conştiinţă împăcată nu ţine seama de minciunile zvonului.
- Hugo: La răsăritul soarelui pare că se trezeşte conştiinţa universului.
Am citit, zilele astea, o analiză deosebită privind poporul român a Preşedintelui Academiei Române, domnul Ioan-Aurel Pop, zicerile dânsului determinându-mă să zic un DA definitiv propunerii conducerii cotidianului Jurnalul Olteniei, legată de o încercare de promovare a culturii, ca parte a Istoriei noastre, de pe meleaguri oltene şi nu numai. Fac încă de la început precizarea, că demersul nostru, al meu şi al ziarului, se limitează la o simplă informare şi la simple opinii, fără pretenţii de analiză cu pretenţii critice, asupra valorii scriitorilor şi operelor lor. Intenţia e doar de a semnala că ei şi creaţiile lor există, în condiţiile în care revistele literare, marea majoritate cu apariţie lunară, nu pot cuprinde ,,toate existenţele scriitoriceşti”, în primul rând. Apoi, fiind un cotidian cu distribuţie în Oltenia, se acoperă, prin tirajul său, o arie diversificată de cititori, despre care nu ştim că ar vrea sau nu să ştie ceva despre cultură, alţii decât cititorii clasici ai unor reviste de cultură, autorii, despre care, un prieten scriitor, zice: ,,nu ne mai citim nici noi între noi” cărţile sau apariţiile în diverse reviste de cultură.
Aşadar, azi: Ungureanu Florina
S-a născut în Slatina, județul Olt și a absolvit Colegiul Național “Radu Greceanu”, secția umanistă “Istorie – Științe sociale”. În Craiova a absolvit Facultatea de Litere și Istorie, secția Română- Engleză și Master-ul “Unitate și Diversitate în predarea limbii engleze”, în anul 2007, în cadrul Universității din Craiova. În prezent este profesoară de limba engleză la Colegiul Tehnic “Costin C.D. Nenițescu” din Craiova. A publicat următoarele volume: “Observație realistă și analiză psihologică în proza lui Liviu Rebreanu” Editura Arves, 2010 “Narative space in Virginia Woolf’s “To the Lighthouse”, Editura Arves, 2010 “Strategies of Using Literature in Teaching Functional Styles” Editura Arves, 2013 A debutat în poezie cu volumul “Interior de femeie” Editura Aius, 2016. Marcate de o sensibilitate vie, poemele Florinei Ungureanu oferă cititorului emoții proaspete și elanuri aproape adolescentine, transpuse în forme accesibile și totodată moderne prin eleganță și directețe. Poezia autoarei încapsulează modele poetice din cele mai variate, de la sonetele shakespeariene până la influențe din George Bacovia, Nichita Stănescu sau Marin Sorescu, dar și perfect încadrabile în stilul deschis și sincer al poeziei actuale. Uneori, versurile denudează interiorul unei femei care iubește năvalnic, suferă, își cheamă iubitul și îl visează în toate obiectele înconjurătoare. Tonusul textelor debordează de vitalitate și optimism. Există o identitate clară a eu-lui și a tu-lui în aproape toate poemele, atât ca voci separate, cât și ca întregul pe care cele două ajung să îl formeze, contopindu-se, asemeni principiului Yin și Yang. Spune Eleanor Mircea, critic literar, despre acest volum. În același an a publicat, în tandem liric cu Dumitru Daniel, volumul de poezie “Lumea nu are nimic împotrivă”, Editura Aius. “Volumul Florinei și al lui Daniel reprezintă un experiment literar al unor tineri poeți craioveni, un dialog liric între Eros și Psyche, o întâlnire imprevizibilă intre Animus și Anima, un melange intre flacăra dorinței și șuvoiul cunoașterii. De aici dinamica, non-conformismul și autenticitatea poemelor ce fac ca lectura să fie provocatoare”, spune Petrișor Militaru, critic literar. Anul 2018 este anul în care Florina Ungureanu publică cel de-al treilea volum de poezie, “Amor cascador” tot la Editura Aius, volum lansat la Târgul de carte Gaudeamus, desfășurat la Craiova, în perioada 28 februarie- 4 martie 2018. Cel care semnează și prefața acestui volum, Christian W. Schenk, spune despre acest volum: “Poezia Florinei Ungureanu pare dragostea supremă, iar cuvântul, chinul cel mai adânc în căutarea imaginii care să sugereze tumultul meditației și nevoia dramatică de a rosti adevărul adânc și complex al vieții interioare, un reflex al spiritului contemporan, al spiritualității creatoare. Lumea cuvintelor încărcate de înțelesuri e purtătoare de mesaje ale poetei, care mai crede în miracolul poeziei, în arta sublimării adevărului subiectiv, dar care vorbește inimii semenilor ei”. Întrebată fiind ce înseamnă poezia pentru ea, poeta mărturisește: “Pentru mine, poezia este sufletul liber exprimat”. Întrebat fiind, de poetă, ce părere am, i-am răspuns că e Doamna Poezie, de care nu trebuie să te îndrăgosteşti, că devii Poem.
Mihai Măceș
