joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Persoanele cu dizabilități din Craiova vor o mai mare deschidere din partea societății

Reprezentanţii Compartimentului Protecţie Socială şi Asistenţi Personali din cadrul Primăriei Craiova au întocmit un nou bilanț al situației activității derulate de către asistenții personali. Astfel, în primul semestru din acest an au fost angajați nu mai puțin de 39 de asistenți, în timp ce 29 de persoane și-au pierdut acest drept din diferite motive. În urma verificărilor efectuate nu au fost depistate probleme sau încălcări ale legislaţiei în vigoare, semn că persoanele cu dizabilităţi sunt bine îngrijite.

Potrivit raportului de activitate al Compartimentului Protecţie Socială şi Asistenţi Personali din cadrul Primăriei Craiova, în primul semestru din acest an, fie că persoana cu handicap a decedat, fie că asistentul personal şi-a schimbat domiciliul sau că s-a modificat gradul de încadrare al persoanei cu probleme, au fost înregistrate 29 de suspendări, respectiv încetări contractuale. Astfel, în iunie 2018 au fost plătite lefuri, în valoare totală de 1.051.000 de lei, pentru 480 de asistenţi personali.

900 de verificări

Policlinica Buna Vestire Craiova

Referitor la verificările efectuate la domiciliul persoanelor cu dizabilităţi, nu au fost raportate probleme. În perioada ianuarie-iunie 2018, au fost făcute 899 de anchete sociale, rezultatul acestora fiind unul pozitiv. Organele de anchetă nu au sesizat încălcări ale contractului de muncă şi nici nu au primit reclamaţii sau sesizări de la persoanele asistate. Cu prilejul acestor controale, asistenţilor personali li se face şi o informare, consiliere sau mediere cu privire la noutăţile din domeniu. Cea mai mare problemă a persoanelor cu dizabilități este faptul că societatea nu este deschisă la problemele lor (socializare, integrare în școli, încadrarea în muncă, participarea la activitățile sportive, culturale și distractive, etc).

Politica