sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

70 de copii, pe lista celor adoptabili a DGASPC Dolj

Peste 70 de copii se aflau pe lista celor adoptabili a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, la sfârşitul lunii mai. Este vorba despre 42 de fetiţe şi 32 băieţi. Familii care şi-ar dori să îi adopte s-ar găsi, dar procedura este greoaie, astfel că, între timp, aceşti copii stau în grija DGASPC Dolj.

„Abandonul este în continuare un fenomen care se întâlnește în județul nostru și din păcate numărul intrărilor în sistem este mai mare decât numărul ieșirilor. În fiecare an intră peste o sută de copii în sistem și părăsesc sistemul aproximativ 30-40. Procedura adopției este una complicată, dar, din punctul nostru de vedere este bine că este complicată pentru că trebuie să fim foarte siguri, atunci când încredințăm un copil în vederea adopției, că nu creăm o traumă suplimentară și că este drumul corect și pentru copil și pentru familia adoptatoare. Uitându-ne în urmă, cu 10-12 ani în urmă, observăm că nu au existat, cel puțin în județul nostru, adopții eșuate, în sensul de a aduce copiii înapoi sau de a-i retraumatiza într-o formă sau alta”, menționează Florin Stancu, directorul DGASPC Dolj.

Săptămânal, printr-un program informatic, se încearcă identificarea unor familii pentru copiii abandonați prin generarea unei liste pentru a se realiza potrivirea teoretică.

Policlinica Buna Vestire Craiova

DGASPC Dolj se preocupă să le asigure copiilor rămași în sistem un mediu cât mai apropiat de cel pe care l-ar avea în familie. În centrele de plasament, personalul DGASPC se preocupă nu doar de îngrijirea copiilor ci și de educarea lor, dar mai ales să le ofere iubirea de care au nevoie pentru a se dezvolta sănătos. În dotările acestor centre s-a investit în ultimii ani. De exemplu, Centrul de Plasament “Noricel”, unde sunt cazați copii și tineri cu handicap/dizabilități, lipsiți temporar sau definitiv de ocrotirea părinților și pentru care s-a instituit o măsură de protecție specială, dispune de o curte interioară amenajată şi dotată cu băncuţe, leagăne, tobogane, astfel încât beneficiarii centrului să dispună de un spaţiu de joacă şi recreere. Centrul de Plasament “Sf. Apostol Andrei” dispune de: dormitoare, sală relaţionare, cabinet medical, birou social, izolator, dar și spaţii adecvate pentru desfăşurarea activităţilor recreative şi de primire a vizitatorilor. Spaţiile sunt dotate cu mobilier (mese, scaune, fotolii, canapea, dulapuri pentru depozitarea cărţilor), televizor, radiocasetofon, iar jucăriile şi echipamentele pentru activităţile de timp liber sunt adecvate nevoilor speciale ale copiilor.

Pe lângă centrele de plasament, Direcția pentru Protecția Copilului Dolj dispune și de mai multe case de tip familial, unde sunt găzduiți câte șase copii.

„Avem 21 de astfel de locații, în fiecare dintre ele găzduim 6 copii. În felul acesta încercăm să-i integrăm, să imităm cât mai bine mediul familial şi lor să le creăm deprinderile de viaţă independentă pentru a se putea integra foarte uşor în societate atunci când trebuie să părăsească sistemul”, precizează directorul DGASPC Dolj, Florin Stancu.

Copiii rămân în sistem până la vârsta majoratului, ori până la 26 ani dacă își continuă studiile.

Politica