luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Programul Tomata. Toți fermierii olteni își primesc banii

Plățile către fermierii olteni înscriși în Programul Tomata 2018 vor fi finalizate în mai puțin de 10 zile, spun reprezentanții Direcției Județene pentru Agricultură.

Până acum, 2.250 de olteni au primit cei 3.000 de euro prevăzuți în program.

Pentru primul ciclu al Programului Tomata, 3.810 fermieri olteni au făcut dovada comercializării celor 2.000 de kilograme de tomate obligatorii în cadrul schemei de ajutor de minimis. Alţi 200 s-au înscris în program, dar cum nu s-au încadrat pentru primul ciclu, vor face dovada vânzării roşiilor în partea a doua a programului: noiembrie – 20 decembrie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astăzi am ajuns cu plata la 2.250 de legumicultori. Mai avem 1.500, care îşi vor primi şi ei banii până la sfârşitul săptămânii viitoare”, a precizat Ion Anuţa, directorul adjunct al DAJ Olt.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru tomate, în valoare de 3.000 de euro, beneficiarii trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum 2.000 de kilograme la 1.000 de metri pătraţi, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primării, să facă dovada producţiei realizate şi să valorifice tomatele în perioada ianuarie – mai inclusiv şi noiembrie – 20 decembrie inclusiv.

Anul trecut, pentru ambele cicluri, în judeţul Olt au fost 2.452 de benficiari ai programului.

Politica