sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Dolj: Eliminați de la Bac după ce au fost prinși cu fițuici și cu căști asupra lor

Doi elevi care s-au înscris pentru a susține examenul de bacalureat, în județul Dolj, au fost eliminați de la prima probă a concursului, cea de limba și literatura română. Incidentele au avut loc la centrul de examinare din Filiași și la Colegiul „Gheorghe Chițu” din Craiova.

Unul dintre candidați a fost prins cu căști, celălalt cu fițuici. „În județul Dolj, pentru susținerea acestei probe s-au înscris 4.324 de candidați. Dintre aceștia, 3.692 sunt din seria curentă și 632 din seria anterioară. Pentru proba de limba și literatura română, din numărul total de candidați înscriși 345 și-au echivalat această probă. Au fost înscriși 3.979 elevi dintre aceștia, din păcate, doi au fost eliminați din examen datorită faptului că unul dintre ei avea căști, celălalt fițuici”, a declarat inspectorul școlar general al ISJ Dolj, Monica Sună.

În Dolj, numărul absenților a fost de 374, cele mai multe lucrări fiind la profiul real, respectiv 2.524, la uman fiind 1.079. În două centre de examen prezența a fost de sută la sută, fiind vorba despre Colegiul Național „Carol I” din Craiova și Colegiul Național „Frații Buzești„ Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica