Fostul senator Dan Șova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul CET Govora, în care este acuzat de trafic de influență. Instanța supremă a dispus și interzicerea exercitării unor drepturi civile de către Dan Şova pe o perioadă de 2 ani după executarea închisorii.
În acelaşi dosar, magistraţii au menţinut condamnarea fostului director al CET Govora Mihai Bălan la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu un termen de supraveghere, informează Agerpres. Mihai Bălan va trebui să presteze 60 de zile muncă în folosul comunităţii la Primăria comunei Câineni, acesta având de plătit şi suma de 1.056.000 lei către CET Govora.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la un denunțător, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
Anchetatorii mai susțin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvență lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite, în același cuantum, de către firma de avocatură.
DNA precizează că, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar către CET Govora facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate. În aceeași perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 de euro.
În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Șova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menționează că cea mai mare parte a banilor primiți de Șova au fost orientați, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în București.