sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

A fost sărbătoare în „cetatea lui Mihai”

“În cetatea lui Mihai,

Prinți, prințese și mulți crai se adună în alai, pe 19 și 20 Mai.

Vă primim cu bucurie,

Policlinica Buna Vestire Craiova

C-avem astăzi în Bănie, muzică și veselie!”

 

A fost chemarea la sărbătoare, sărbătoarea Zilelor Mihai Viteazul, eveniment organizat de Casa de Cultură Traian Demetrescu Craiova, ajuns la cea de-a VI-a ediție.

Manifestările au debutat, sâmbătă, cu o paradă a costumelor de epocă la care au luat parte aproape 150 de persoane: artiști, reprezentanți ai instituțiilor de cultură din oraș, tineri și nu numai, pe traseul Primăria Craiova – Centrul Vechi, alaiul oprindu-se în Piața „Mihai Viteazul”, acolo unde, la statuia domnitorului, a avut loc un ceremonial militar-religios.

„Suntem prezenți astăzi la o manifestare cu totul aparte, prin care onorăm memoria ilustrului om politic, strateg și desăvârșit conducător Mihai Viteazul, una dintre cele mai strălucite personalități ale acestor meleaguri, care, prin diplomație și artă militară, a dat sens pentru prima oară ideii de unitate a tuturor românilor. Triumful operei sale rămâne înscris în paginile de glorie ale istoriei noastre, fiind pentru națiunea română, în epocile care au urmat, o nesecată sursă de putere, curaj și spirit de sacrificiu, pentru a-și urmări consecvent idealul secular, împlinit trei veacuri mai târziu, la 1 decembrie 1918. Istoricul Nicolae Bălcescu scria: «Unitatea națională fu visarea iubită a voievozilor noștri cei viteji, a tuturor bărbaților noștri cei mari. […] Pentru dânsa ei trăiră, munciră, suferiră și muriră. A crea o nație!» Dintre acești viteji voievozi, efigia lui Mihai Viteazul s-a întipărit cel mai pregnant în conștiința poporului nostru, personificând ideea de suveranitate și întregire națională.

În anul dedicat Centenarului Marii Unirii, reușita de la 1600 ne amintește cât de dificil și dureros a fost drumul pe care l-am parcurs până la cea mai importantă împlinire a noastră, ca neam, și ne arată că, între valorile pe care le prețuim, care ne călăuzesc, trebuie să păstrăm mereu unitatea și solidaritatea,” a fost discursul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Primarul Craiovei, prezent la eveniment, a afirmat: „Omagierea personalității lui Mihai Viteazul este importantă pentru că a fost mare Ban al Craiovei și, totodată, primul domnitor care a reușit să reunească românii din cele trei țări medievale: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Să nu uităm că orașul nostru în timpul domnitorului Mihai Viteazul a cunoscut o puternică înflorire și iată-ne astăzi evocând atmosfera acelor vremuri. Suntem deja la cea de-a șasea ediție a unui eveniment care a devenit unul dintre cele mai importante festivaluri ale Olteniei. Costumele de epocă, atelierele de manufactură vor readuce în Craiova aerul medieval atât de frumos al acelor vremuri”.

„Primăria Municipiului Craiova și Casa de Cultură „Traian Demeterescu” oferă Craiovei și craiovenilor bucuria de a vedea cum orașul se exprimă cultural. Cetatea Băniei promovează valoarea și calitatea, susține tinerii creatori căci ei sunt garanția unei vieți culturale sănătoase care asigură Craiovei un loc permanent pe harta culturală a țării. Istoria culturii se scrie și la Craiova într-un oraș străvechi și plin de tradiție. 2018 este anul Centenarului, un an pe care îl cinstim și noi zilele acestea, cu muzică și dans, parade și jocuri, concursuri și ateliere, spectacole și filme, de dimineață și până târziu în noapte”, este mesajul directorului Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, Remus Vlăsceanu.

Evenimentul a continuat cu animație stradală, coregrafii și atelier de dans medieval. În Piața „Mihai Viteazul” craiovenii sunt așteptați la ateliere de manufactură atașate unei tabere militare (atelier confecționare zale, atelier întreținere și reparații echipament, atelier pielărie), ateliere de artizanat medieval dar și de olărit, pictat/decorat. De asemenea, craiovenii au fost invitaţi şi la demonstraţii de lupte medievale şi concursuri de tras cu arcul.

Manifestările s-au încheiat duminică seara cu un concert de muzică medievală şi tradiţională, susţinut de Cimpoierii de Transilvania.

Politica