sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Cort pentru situații de urgență, la ISU Gorj

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj are în dotare, începând cu luna aprilie, un cort militar ultramodern. Potrivit reprezentanților ISU Gorj, acesta va fi folosit în situații de urgență, când se impune evacuarea și adăpostirea unui număr mare de persoane. „Acest cort va putea fi utilizat în cazul producerii unor situaţii de urgenţă majore, atunci când situaţia impune evacuarea şi adăpostirea unui număr mare de persoane. Dotările sale, amintind aici generator electric, sistem de climatizare, folie izolare termică, ne vor ajuta pe noi să asigurăm celor care au nevoie de ajutor condiţii optime în care să primească îngrijiri medicale, hrană sau chiar să se adăpostească. Sperăm ca situaţiile în care vom utiliza acest cort să fie foarte puţine, dar în situaţia în care trebuie să venim în sprijinul unui număr mare de persoane, acesta ne va fi de mare folos. Mulţumim pentru sprijinul acordat atât domnului Cosmin Mihai Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, cât şi domnului Ciprian Adrian Florescu, prefectul judeţului Gorj”, este mesajul reprezentanților ISU Gorj.

Politica