sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Patru bulgari, între care un copil, prinși că au trecut ilegal granița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Gârla Mare, județul Mehedinti, au depistat trei bărbați si un copil din Bulgaria care au trecut ilegal frontiera în România, cu o barca de pescuit.

Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul SectoruluiPoliţiei de Frontieră Gârla Mare – I.T.P.F. Timişoara au observat, cu ajutorul sistemului de termoviziune, o barcă în care erau patru persoane, ce se deplasa, dinspre Bulgaria spre România, pe direcția kilometrului fluvial 839, la 70 metri de malul românesc. Imediat, polițiștii de frontieră au procedat la reţinerea acestora şi conducerea apoi la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba despre patru cetăţeni din Bulgaria, dintre care trei bărbaţi, având vârste cuprinse între 33 şi 49  de ani, şi un minor cu vârsta de 12 ani. Bărbaţii au declarat că au trecut frontiera în România, fără să îşi dea seama, în timp ce pescuiau. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie cu Bulgaria, cei patru cetateni straini fiind preluaţi de către autorităţile de frontieră bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale care se impun.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica