sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Întârzieri la programul de tomate

Vremea ultimelor săptămâni le tot dă peste cap planurile doljenilor care s-au înscris în programul de sprijin pentru tomate. Cei care trecuseră deja la plantări au fost obligați să întrerupă procesul, reluându-l în momentul în care temperaturile le vor permite. Momentan, singura problemă a programului este faptul că se vor înregistra întârzieri.

Vestea bună este, după cum spun specialiștii din cadrul Direcției pentru Agricultură Dolj, că plantele nu au fost afectate. Solariile arată bine și legat de întârziere, aceasta va fi de câteva zile.

Sunt ceva probleme în sensul că se va întârzia. Oamenii începuseră să planteze dar au fost nevoiți să stagneze din cauza situației legate de vreme. Alte probleme nu vor fi, doar ceva zile întârziere. Avem în județ 1.496 de înscriși. Dintre aceștia 40 au plantat în această primă etapă. Zonele în care sunt cei mai mulți sunt Desa, unde avem peste 500 de înscriși, avem mulți la Poiana Mare, Dăbuleni, Teasc, Ciuperceni, Moțăței și o surpriză este că au început și în partea nordică a județului să avem persoane interesate de acest program”, a explicat Adrian Popa, directorul Direcției Agricole Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Anul trecut, peste 600 de legumicultori doljeni au beneficiat de ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate. Valoarea sprijinului este de 3.000 de euro/1.000 mp plantaţi cu tomate, cu condiţia valorificării producţiei până la data 15 iunie pentru ciclu l şi noiembrie – 20 decembrie pentru ciclul II. În 2017 au fost înscriși în program 752 de legumicultori, dintre care 446 în prima etapă și 174 în ciclul II, 132 fiind neeligibili.

Agricultura nu va avea de suferit”

Pentru culturile agricole din toamnă, plantațiile de pomi și cele de viță de vie, zăpada este chiar de mare ajutor. S-a refăcut și rezerva de apă din sol, iar faptul că pomii încă nu au înmugurit este un lucru bun.

Agricultura nu va avea de suferit. Culturile din toamnă sunt bine. A fost stratul de zăpadă care chiar le-a ajutat și le-a protejat de frig. Pomii nu înfloriseră, nu au înmugurit așa că nici aici nu văd că ar fi probleme”, a conchis directorul Direcției pentru Agricultură Dolj.

Politica