sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

De Ziua Olteniei, păpușile și poveștile Teatrului Colibri Craiova se reunesc la Centrul Multifuncțional

Teatrul pentru copii și tineret Colibri vernisează miercuri, 21 martie 2018, ora 11:00, la Centrul Multifuncțional, expoziția de scenografie Cartea, păpușa, povestea, expoziție itinerantă, prezentă prima dată la Arad, în anul 2014, la Festivalul Internațional de Teatru de Animație „EuroMarionete“. Expoziția reconstituie pentru publicul iubitor de teatru drumul poveștii de la carte la spectacol, prezentând elemente de recuzită, decor și păpuși din spectacolele ce i-au îmbogățit repertoriul aproape 70 de ani.

Din 2014, expoziția și-a continuat călătoria, poposind în Oltenia la Galeria Artis a Muzeului Județean Olt din Slatina, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu“ de la Târgu Jiu, în Castelul de Apă din Drobeta Turnu Severin, precum și în Sala Studio a Teatrului Colibri.

Expoziția de scenografie Cartea, păpușa, povestea va putea fi vizitată la Centrul Multifuncțional, în perioada 21 – 31 martie 2018, între orele 10:00 – 16:00, intrarea fiind liberă!

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tot pe 21 martie, Teatrul Colibri celebrează, în cadrul Săptămânii Teatrului, Ziua Internațională a Marionetiştilor şi Păpuşarilor, cu Porți Deschise, ateliere de creație, teatru interactiv, cu expoziția foto Atitudini – Marcel Iureș în imagini, evenimente organizate la sediul instituției.

Politica