vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Noua cantină a Universității din Craiova, cu prețuri pentru buzunarul studenților

Nouă cantină a Universității din Craiova a fost inaugurată luni, locația oferindu-le studenților posibilitatea să mănânce „bine și ieftin”, după cum a spus rectorul instituției, Cezar Spînu. Bucătăria și spațiile de depozitare se găsesc tot în cadrul Universității, clădirea centrală, costul total al investiției fiind de 3,4 milioane de lei.

Construirea cantinei din cadrul Universității Craiova a demarat în anul 2015, problemele apărute pe parcurs ducând la întârzierea finalizării lucrărilor. În prezent toate lucrurile sunt puse la punct, după cum a menționat rectorul Universității din Craiova, Cezar Spînu, fiind obținute toate avizele de funcționare. Întreaga investiție se ridică la 3,4 milioane de lei, trei sferturi din sumă fiind din bugetul Universității. Noua cantină se găsește în zona fostului Decanat al Facultăţii de Litere.

Este vorba despre o investiție care a început undeva în luna iulie a anului 2015, finalizată în ceea ce privește consolidarea, pentru că a trebuit consolidată această parte de clădire, în noiembrie 2017. Iată că acum suntem în măsură să inaugurăm această clădire. Am întârziat dar nu din vina noastră. După terminarea consolidării și reabilitării, nu era dotată cantina și nu aveam banii necesari pentru a dota bucătăria și spațiile de depozitare. Am reușit să facem rost și de finanțare, însă am mai întâmpinat o altă problemă în ceea ce privește coșul de evacuare din bucătărie. Am modificat soluția tehnică, am reușit să facem rost de finanțare și pentru noul coș, am luat avizele de funcționare de la DSV, ISU, toate avizele. Investiția se ridică la 3,4 milioane de lei, 75% investiții proprii și diferența de la Ministerul Educației Naționale”, a explicat Spînu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Două feluri de mâncare și desertul, 12 lei

Cantina dispune de 80 de locuri, având posibilitatea să mănânce aici atât studenții și profesorii cât și persoane din exteriorul instituției. Cât privește prețurile, un meniu complet, însemnând două feluri de mâncare și desert, ajunge la 12 lei.

Aici se gătește, bucătăria și spațiile de depozitare sunt un nivel mai jos, totul este proaspăt, costurile sunt mici. 80 de locuri are această cantină. Un meniu cu felul I, felul II, salate și desert ajunge la 12 lei. A trebuit să angajăm personal nou, sunt șase persoane care deservesc această cantină. Este destinată studenților și cadrelor didactice dar este deschisă și altor persoane care vor să mănânce bine și ieftin”, a mai spus rectorul Universității din Craiova.

Primii studenți, primele impresii

Studenții au trecut pragul locației chiar din prima zi a funcționării ei, fiind foarte mulțumiți de serviciile și produsele oferite. Tinerii au cerut doar o diversificare a meniului și sunt convinși că cei mai mulți dintre studenții care învață la facultățile din clădirea centrală a instituției craiovene vor mânca aici.

Mâncarea este excelentă. Pentru noi este un lucru bun acest spațiu unde putem mânca. În timp sunt convins că vor difersifica meniul. Prețurile sunt accesibile și este bine că nu este un meniu prestabilit. Cine vrea să mănânce doar un fel de plătește porția respectivă. Eu am ales o ciorbă și mazăre cu șnițel. Foarte gustos. Conducerea Universității Craiova a făcut un lucru bun cu această cantină”, a spus unul dintre studenții prezenți, ieri, în cantina Universității Craiova.

Politica